Platforma civică „Împreună” a organizat, recent, o conferință de presă cu tema „Apără copiii României! Spune NU ideologiei de gen în educația din România!”. Organizatorii evenimentului au tras un semnal de alarmă asupra pericolelor introducerii noţiunilor de gen în programele şcolare din România, subliniind, totodată, că legislaţia în vigoare asigură dreptul părinților de a-şi educa și instrui copiii potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice. De asemenea, părinţii trebuie să ţină cont şi de opinia avizată a specialiştilor din întreaga lume. Astfel, Colegiul American al medicilor pediatri a solicitat cadrelor didactice și legislatorilor să refuze ideologia de gen, deoarece „transsexualismul este un abuz asupra copilului și o boală mintală.” Despre efectele nocive ale educaţiei de gen, dar şi despre modalitatea concretă de implicare a nemţenilor în campania susţinută de Platforma civică „Împreună” am discutat cu sociologul Marius Apopei, activist civic implicat de peste 20 de ani în sectorul ONG-urilor. Rep.: Pentru început, vă propun să reamintim cititorilor ce presupune educaţia de gen şi în ce măsură se poate vorbi de efectele nocive ale acestei ideologii asupra psihicului copiilor? Marius Apopei: „Teoria genului” pleacă de la o diminuare a înțelegerii diferențelor sexuale din punct de vedere biologic și exacerbează, promovează în contrapondere „genul”, ca principiu de diferențiere socială. Astfel, prin educație de gen se propune ca sexul biologic, masculin și feminin, structură a corpului uman, să devină o componentă secundară a diferențierii dintre bărbat și femeie, „sexul social” devenind în schimb un concept novator, bazat pe o complexitate de aspecte psihosociale, de relații și comportamente ce se formează sub influența unor mentalități și culturi promovate astăzi din ce în ce mai intens. Sigur că putem vorbi despre efecte nocive ale impunerii acestui tip de educație de gen, atât la nivel personal prin afectarea psihismului, dar și la nivel societal. Sunt studii științifice relevante ori opinii ale unor persoane ori organizații de specialitate care relevă efectele negative ale acestui tip de ideologizare, interesant fiind că în zona nord-americană ori în cea a țărilor din nordul Europei, deja putem vorbi de studii longitudinale derulate pe parcursul a 10 – 20 de ani, de promovare a teoriei genului. Şi nu e de mirare faptul că acei copii crescuți prin prisma educației de gen, odată ajunși în alte zone ale Europei ori ale lumii, au serioase probleme de adaptare în comunitate ori în instituțiile de învățământ, dar au și probleme în a construi o relație de prietenie ori a se căsători. Fără a aduce acum în discuție informații mai complexe pe această tematică, vreau să arăt că la simțul comun, la nivel empiric, omul poate percepe și reflecta singur asupra acestor comportamente nefirești. Astfel, printre altele, ce tip de educație ni se propune ca model? Ca în grădinițe și școli primare, băieții să fie învățați și îndemnați să poarte fustițe și alte elemente vestimentare ori accesorii feminine și invers în cazul fetelor; sunt de asemenea învățați să experimenteze masturbarea, folosirea prezervativului, explorarea și atingerea zonelor intime, relațiile sexuale între persoane de același sex și altele cu mult mai șocante și cutremurătoare. O campanie de desțelenire a conștiințelor româneşti Rep.: Până pe 15 martie 2019, se derulează, la nivel naţional, o campanie de strângere de semnături împotriva introducerii ideologiei de gen în educația copiilor. Ce se urmăreşte prin această campanie? M. A.: În primul rând, este important ca elementele de putere ale statului, vorbind aici în principal de autoritatea legislativă și de cea executivă, dar și instituțiile independente față de autoritățile publice, cel puțin din punct de vedere constituțional, precum Avocatul Poporului și Curtea Constituțională, să afle că un număr foarte mare de părinți, de reprezentanți legali ai copiilor ori alți cetățeni interesați de temă, nu sunt de acord cu introducerea ideologiei de gen în educație, mai ales. Apoi e de dorit ca instituțiile publice să înțeleagă că societatea civilă ce se manifestă întrun număr atât de mare și care este depozitara capitalului de ethos românesc este realul partener de dialog, consultare, dezbatere în vederea protejării intereselor copiilor și a societății în general, nu cei câțiva veniți de aiurea cu pungi de galbeni în buzunar și cioburi de sticlă colorată pe post de amăgit mințile credule. Nu în ultimul rând, cred că o astfel de campanie poate constitui încă un pas de desțelenire a conștiințelor românești, de trezire și motivare la împreună lucrare pentru interesul păstrării și dezvoltării acestui neam, a urmașilor, pe un făgaș firesc, curat, neviciat de învățături și experiențe așa-zis novatoare, progresiste, care de fapt sunt inițiative de a introduce anomia, nerușinarea, promiscuitatea și alte comportamente negative ca fiind ceva lăudabil ori de promovat. Rep.: Cum se pot alătura demersului şi nemţenii? M. A.: Referitor la sprijinirea de către nemțeni a acestui demers de strângere de semnături împotriva introducerii ideologiei de gen în educația copiilor, se pot solicita informații suplimentare la adresa de e-mail impreunaneamt@gmail.com, iar sprijinul efectiv poate consta în: semnătura pe respectivele tabele; înscrierea ca voluntar pentru strângerea de semnături; promovarea acestui demers în mediul familial extins, în comunitățile locale, vecini, colegi, prieteni. De asemenea, un lucru care poate fi făcut de către părinţi este să sprijine conştientizarea de către alţi părinţi şi de către cadrele didactice a acestei provocări, prin susţinerea unor activităţi informative în cadrul comitetelor de părinţi, prin notificări cu privire la pericolul derulării în şcoli a unor activităţi de promovare a ideologiei de gen, inclusiv prin facilitarea de întâlniri cu experţi sau reprezentanţi ai asociaţiilor de părinţi care pot explica, în mod avizat, în ce constă acest tip de educaţie. Criza morală şi spirituală a poporului român Rep.: În decembrie 2015, Grecia a legalizat parteneriatul civil, iar in 2017 a autorizat schimbarea de sex începând cu vârsta de 15 ani, în ciuda opoziţiei puternice a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Grecia. Credeţi că există riscul ca şi ţara noastră să treacă prin aceste etape? M. A. Cunoscând oarecum starea de manifestare a societății grecești față de aceste noi provocări ale ideologiei de gen, coroborate cu alte aspecte economice, politice ori sociale de acolo, pot spune că parcursul pe care l-ați menționat în întrebare a survenit aproape ca o consecință matematică. Durerea, în ceea ce ne privește, este că nu suntem departe de acest scenariu, mai ales dacă luăm în calcul evenimentele sociale recente ce ne arată slaba capacitate de implicare și organizare civică, neputința de a coagula păreri, acțiuni, evenimente cu impact național ori măcar regional, de asemenea imposibilitatea ori incapacitatea de a atrage, promova și „arunca” în freamătul zonelor decizionale, personalități necompromise, intelectuali remarcabili ori specialiști relevanți. Așadar, la nivel național, ținând cont de capitalul de experiență civică acumulat în ultimii ani, într-o manieră mai agregată decât altădată, coroborat cu „focarele” de inițiativă civică de care am cunoștință și în care în parte sunt implicat, vreau să cred că noi, românii, nu vom fi în situația de a trăi parcursul negativ al grecilor, cu referire la introducerea noii culturi și legislații ce promovează o diversitate sexuală de relații și parteneriate, în detrimentul singurei capabile de procreare firească, naturală, creatoare de urmași, de generații, așa cum istoria, biologia, medicina și, până la urmă, simțul comun ne arată. Rep.: Putem vorbi despre o criză morală şi spirituală a poporului român? M. A. Cu certitudine că da, plecând de la experiențe accesibile fiecăruia care urmărește zona mass-media, unde sunt promovate în general manifestări de factură negativă din punct de vedere moral și ajungând până în zonele științifice, unde putem urmări cum organizații bine finanțate urmăresc cu mare interes și perseverență gradul de încrederea a cetățeanului în diverse instituții, dar mai ales în Biserică. O astfel de organizație prezenta drept o mare bucurie și realizare faptul că încrederea românilor în Biserică a scăzut ba sub 70%, ba, peste câțiva ani, sub 60% și solicita finanțatorilor să li se dea mai mulți bani pentru proiecte și programe mai incisive în vederea coborârii și mai jos a încrederii populației în Biserică. Așa că, pe lângă aceste acțiuni programatice ce vin asuprane, mai purtăm și tarele perioadei comuniste, în mare parte despiritualizată, ori a celei post-decembriste, când mulți au socotit accesul la un tip de societate liberă, drept o deschidere spre libertinaj de orice fel. Sigur că întrebarea dumneavoastră poate comporta o discuție mult mai complexă, cu referiri dintr-o perspectivă etică, a sociologiei religiei ori a teologiei sociale, dar acum, măcar la nivel superficial, aș vrea să fac referire la conștiința eclezială, conștiința parohială și dimensiunea catehetică. Aceste aspecte constat că se regăsesc foarte rar în arealul spiritual de manifestare a persoanelor. Dacă persoanei care se află în raport cu societatea i se poate atribui o dimensiune comunitară, în raport cu Biserica vorbim de o dimensiune eclesială. Între aceste trei entități, persoană – comunitate – Biserică, se stabilește o relație de interdependență, persoana putând ca urmare a relației sale cu comunitatea, să aibă un anumit comportament față de Biserică. Pe de altă parte, dimensiunea eclesială poate da o anumită poziționare a persoanei față de comunitate, asta fără a mai vorbi și despre Harul lui Dumnezeu ce coboară atât peste persoană, cât și peste comunitate. Conștiința eclesială este în strânsă legătură atât cu manifestarea nevoii de comuniune, dar și cu cea a afirmării identității spirituale. De asemenea, conștiința parohială, de împreună apartenență cu clericul și ceilalți enoriași la formele de manifestare a credinței ori dimensiunea catehetică se regăsesc foarte slab conturate în cadrul comunităților noastre și se cere, cred, o mai atentă luare în vedere a lor. Rep.: Ce pot face părinţii nemţeni care doresc să-şi protejeze copiii în faţa acestor provocări fără precedent? M. A. Sigur că există și lucruri pe care le putem face fiecare, personal ori dimpreună cu alții, prin acțiuni civice formale ori informale. Să te înscrii ori să devii simpatizant sau voluntar al unui ONG, să participi la activitățile, proiectele lui este un prim pas necesar a fi făcut. Pe de altă parte, omul de azi, prins întro copleșitoare dinamică a comunicațiilor, a relațiilor, a vizualului excesiv, a consumerismului irațional, e de dorit să capete o atenție, o vigilență sporită la tot ceea ce i se propune, mai ales la nivel educațional, pentru el și copiii săi. Să caute părinții, bunicii, profesorii, educatorii, mentorii, chiar și tinerii momente de venire în fire, de liniștire, de tihnă, în care să se regăsească unii cu alții, cu copiii lor, să meargă în natură, să se bucure unii de alții. Apoi să găsească cercuri de preocupări comune, în zona școlii, a colegilor, a parohiei și să dezbată problemele esențiale referitoare la copil, la educație, la întoarcere către unele valori tradiționale, verificate în timp și care sunt în strânsă legătură cu ethosul românesc. În tot acest context de încercare în a ne repoziționa un pic viața, de dragul familiei, a copiilor, dimensiunea de acțiune civică, de conștiință comunitară devine vitală, și o spun după 20 de ani de implicare în acțiuni și demersuri civice. Să pot ajunge să mă afiliez unui grup, unei cauze, la modul formal ori informal, pe domeniul educațional, social, caritabil, de sănătate, de mediu și, împreună cu ceilalți ca mine, să încep să presez mediatic, prin rețele de socializare, prin petiții, prin marșuri și proteste civice organizate pentru a ni se rezolva problemele sau pentru a fi luați în seamă și a conta la consultări, dezbateri, cu factorii decizionali și administrativi – asta dă tărie, dă curaj, dă liniște personală în familie ori comunitate.
Irina NASTASIU