Fasolea autohtonă la „trântă” cu măslina de peste mări şi ţări

Fasolea autohtona 2

Se spune că românul s-a născut poet însă şi un mare gurmand, iar aşa cum se ştie, printre preferinţele sale culinare se află şi tradiţionala mâncare din fosole. Dar cum „cărnii de harag” îi stă bine în ceaun alături de câţiva şorici şi niscaiva afumătură de porc, am purces prin pieţe, ca să aflu cam cât m-ar costa un asemenea „ospăţ”, compus dintr-o mămăliguţă aburindă şi un castronel plin cu murături de toate felurile.

Aşa încât, zilele trecute mi-am făcut curaj şi am mers prin Piaţa Centrală, care era plină de muşterii ieşiţi din case, de dragul căldurii de-afară. Pe lângă nelipsiţii gură-cască, printre tejghelele burduşite cu marfă se aflau destui purandei, murdari pe faţă şi îmbrăcaţi ca vai de ei, care dădeau „culoare”, un oarecare „farmec” şi o incertitudine, întâlnită mai ales prin acele locuri. Cu o sclipire în ochi, un puşti dintr-un asemenea neam mi-a spus că se oferă să-mi ducă plasa ori mă dirijează când ies cu maşina, că doar, doar o să-i dau vreun bănunţ. Am plecat din acel loc şi am intrat în hala mare, unde pieţarii gălăgioşi îşi expuneau legumele şi fructele pe tarabele ticsite cu marfă. Apoi, la scurt timp, au  fost suficienţi doar câţiva paşi pentru a mă pierde în mulţimea de oameni grăbită să-şi termine cumpărăturile. Printre zarzavagii mai tineri am întâlnit şi o femeie în vârstă, care cu o voce blândă, mă tot îndemna să-i cumpăr legătura de leuştean şi o mână de fasole. Bătrânica mi-a spus că are marfa mai ieftină faţă de „colegii” de tarabe, şi chiar avea dreptate, căci un pic mai încolo un târgoveţ vindea kilogramul de fasole cu 10 lei, tot atât cât costă kilogramul de pulpe de găină. Normal că am preferat să cumpăr fasolea de la bătrânică, care mi-a zis că îmi dă „bonus” şi câteva crenguţe de cimbru, bune de pus în borşul de fasole. La capătul halei, se aflau înşirate mese metalice, pe care erau expuse mai multe feluri de măsline, cu un miros specific, aduse de peste mări şi ţări. Preţul acestora diferă în funcţie de mărime, culoare şi calitate, dar în medie, un kilogram costa cu câţiva bănuţi mai mult decât tradiţionalele fasole autohtone…

V. ANDRIEŞ