Farmaciile au stabilit gărzile de noapte

Vedeţi unde puteţi găsi medicamente de sărbători!
Pietrenii care au nevoie urgentă de medicamente sau materiale sanitare în „inima” nopţii trebuie să ştie că, în perioada 23 noiembrie-4 decembrie 2017, farmaciile Ardealul asigură programul de permanenţă, în fiecare zi, între orele 20-8. În noaptea de 23 spre 24 noiembrie va fi deschisă Farmacia Ardealul 1, iar în nopţile următoare- Ardealul 2,3,4,5,6,7, iar din 30 noiembrie până în dimineaţa de 4 decembrie- Ardealul 11 (lângă Apicola).
Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ a postat, pe site (www.casnt.ro) , lista completă cu farmaciile care vor asigura continuitatea luna aceasta şi în decembrie, pentru ca pietrenii să fie cât mai bine informaţi cu privire la unităţile la care pot apela pentru urgenţe.
Evident că pentru cazurile care necesită consultaţie medicală sau tratamente injectabile, bolnavii se pot adresa centrelor de permanenţă, iar acolo unde este depăşită competenţa medicilor de familie din aceste centre, se recomandă prezentarea la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.
Deşi mai este ceva timp până la sărbători, vă putem informa că s-a stabilit şi care sunt unităţile farmaceutice deschise de Crăciun şi în noaptea dintre ani. În noaptea de 24 spre 25 decembrie va fi de gardă Farmacia Ropharma 13, de pe b-dul Decebal, iar în noaptea de 25 spre 26 decembrie şi cea de 26 spre 27 decembrie va fi de gardă Farmacia Ropharma 19, de pe b-dul Traian. În noaptea de 31 decembrie 2017 spre 1 ianuarie 2018 va fi deschisă Farmacia Sensiblu, de pe b-dul Traian.
Geanina NICORESCU