Farmacia naturii: limba-cerbului

Antitusiv natural, ameliorează simptomele bolilor hepato-biliare

*Te scapă de părul gras, tratează pielea sensibilă

Limba-cerbului este o specie de ferigă erbacee perenă, care are  și proprietăţi tămăduitoare. Planta este cunoscută în popor și sub numele de năvalnic. 

Limba-cerbului creşte în zonele umede şi umbroase şi este des întâlnită în păduri, lângă pâraie, în peşteri sau în scorburi. Frunzele sunt în formă de limbă de cerb, de unde şi numele său. Limba cerbului se numără printre cele mai versatile și bine cunoscute plante medicinale românești. În medicină se folosește întotdeauna planta verde, nu uscată! Avantajul este că limba cerbului rămâne verde tot anul. De reținut că planta limba cerbului are concentrația maximă de substanțe benefice în lunile de vară. 
Primul care a folosit această plantă a fost medicul grec Galenus, considerat al doilea cel mai important medic dintre doctorii greci antici, după Hipocrate. Galenus a folosit limba-cerbului ca remediu împotriva diareii şi dizenteriei, o inflamaţie acută a intestinului. Limba-cerbului este cunoscută pentru proprietăţile emoliente, expectorante, diuretice şi cicatrizante. Frunzele se culeg vara şi se pot folosi atât pentru uz intern, sub formă de ceai, dar şi pentru uz extern ca unguent şi ca decoct pentru scalp. 

 *Remedii naturiste cu preparate din planta  limba-cerbului

Limba cerbului este  planta  din care se fac extracte, tincturi sau se poate prepara ceai cu numeroase beneficii pentru sănătate. Datorită efectului expectorant, limba-cerbului este indicată în calmarea tusei şi în tratarea bolilor de plămâni. De asemenea, ceaiul de limba-cerbului este de mare ajutor în timpul virozelor. Ceaiul de limba-cerbului este recunoscut pentru ameliorarea simptomele bolilor hepato-biliare. În caz de greţuri, vărsături, dureri abdominale, oboseală sau senzaţie de slăbiciune, se recomandă o cură cu ceai de limba-cerbului. 

Dacă ai probleme cu seboreea sau cu părul gras, decoctul de năvalnic te poate ajuta. Fierbe câteva frunze într-un vas cu apă, apoi clăteşte-ţi părul cu această soluţie după ce te-ai spălat pe cap. Repetă procedeul de câte ori este nevoie.

Datorită efectului cicatrizant, limba-cerbului este o plantă excelentă în tratarea arsurilor (inclusiv cele solare), eczemelor şi a rănilor uşoare. Prepară o infuzie din frunze şi tamponează uşor zona cu probleme.

Ceaiul se foloseşte des ca tratament în calmarea durerilor cauzate de pietrele la rinichi şi ajută la funcţionarea normală a rinichilor şi a vezicii urinare.

Tina CONDREA