Fără infestare cu E. Coli în Neamț, după obținerea rezultatelor la jumătate din probele prelevate

microbi*În vizor sunt luate laptele și carnea, din abatoare până la supermarketuri și dozatoare

Autoritatea sanitară-veterinară a adus în atenția nemțenilor o parte din rezultatele acțiunilor cuprinse în Planul Național de Control pentru determinarea prevalenței Escherichia Coli verotoxigenă în produse alimentare de origine animală în perioada 11 iulie – 15 iulie 2016. În cadrul acestui Plan au fost prelevate și analizate un număr de 63 probe, din următoarele categorii de produse: carne (mici amestec porc/vita, mușchi vită, carne tocată amestec, sanitație carcasă bovine, pastramă din piept de oaie, sanitație carcasă ovine) și lapte și produse din lapte (lapte crud dozator, smântână 15%, cașcaval, iaurt, brânză de vaci proaspătă). Probele au fost recoltate din abatoare, magazine alimentare, carmangerii, supermarketuri și dozatoare de lapte.

„Echipele de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, desemnate și instruite pentru a desfășura acțiunile din cadrul acestui Plan, au prelevat probe, conform planificării, din județele: Arad, Botoșani, Brăila, Bistrița Năsăud, București, Brașov, Călărași, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Giurgiu, Maramureș, Neamț, Vrancea, Suceava, Vaslui, Vâlcea, Teleorman, Timiș. Conform buletinelor de analiză, eliberate de către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară, în perioada menționată, nu a fost depistată prezența Escherichia Coli verotoxigenă la probele analizate. Menționăm faptul că 38 de probe se află în lucru. După obținerea rezultatelor, Direcțiile Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene vor face publice rezultatele analizelor pentru probele prelevate, precum și măsurile dispuse în cadrul Planului Național de Control“, transmit reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare.

Planul Național de Control pentru determinarea prevalenței Escherichia Coli verotoxigenă, care a fost demarat în data de 16 mai și se va desfășura până pe data de 31 decembrie 2016, presupune prelevarea și analizarea de probe prelevate de pe suprafața carcaselor de bovine și ovine, din carnea proaspătă de bovine și ovine, din carnea tocată și carnea preparată și din laptele crud și produsele din lapte crud. Totodată, cei de la ANSV susțin că, pentru ca acțiunile de prevenire a contaminării produselor alimentare cu acest tip de bacterie patogenă să fie eficiente, este imperios necesar ca Direcțiile de Sănătate Publică să intensifice comunicarea publică, activitățile de informare și educarea a cetățenilor privind normele de igienă și măsurile pentru respectarea acestora, deoarece factorul uman este cheia prevenirii apariției acestui tip de îmbolnăviri. La fel de importantă, în acest sens, este colaborarea strânsă între toate instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în protejarea sănătății publice.

În luna mai, echipele de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, instruite desemnate pentru a desfășura acțiunile din cadrul acestui plan, au fost, conform planificării, din județele: Alba, Bihor, Cluj, Călărași, Dolj, Maramureș, București, Buzău, Vrancea, Ilfov, Sibiu, Teleorman, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Suceava, Satu-Mare, Galați, Vâlcea, Vaslui, Mehedinți, Prahova, Mureș, Brașov, Gorj, Argeș, Arad, Tulcea, Constanța și Bacău. Conform buletinelor de analiză, eliberate de către Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară, în acea perioadă a fost depistată prezența Escherichia Coli (E.Coli) verotoxigenă în trei probe, și anume: la o probă de lapte crud, provenită de la o fermă de creștere a bovinelor din județul Alba și la două probe recoltate de pe suprafața carcaselor de ovine, provenite de la o unitate de abatorizare din județul Maramureș.

Geanina NICORESCU