“Fără griji și fără bani”, mii de tineri fără căpătâi, în vizorul autorităților

*În Neamț, urmează a fi identificate aproximativ 5.000 de astfel de persoane
La ultima bursă din toamna anului trecut, Daniel Chirilă, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț își exprima nemulțumirea față de situația miilor de tineri NEETs, care nu frecventează nicio școală, nu lucrează și nici nu sunt înscriși la AJOFM pentru a putea urma vreun curs de calificare, diplomă care le-ar oferi multe oportunități de angajare.
“Aș vrea să subliniez că sunt din ce în ce mai puțini absolvenți care se prezintă la agențiile de șomaj pentru a se înscrie ca și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Acest fenomen s-a accentuat în ultimii ani și poate fi pus pe seama indemnizației mici de șomaj, care este de 250 de lei și a rămas neschimbată de mulți ani, iar salariul minim a crescut foarte mult, și atunci tinerii refuză să se înscrie. Pentru a contracara acest fenomen, la nivel național, s-a început un proiect european pentru indentificarea tinerilor cu vârste cuprinse între 16-24 de ani, care nu se află în evidențele noastre, nu sunt în educație și nu urmeaz vreo formă de pregătire profesională. Obiectivul nostru este să-i identificăm pe cei aproximativ 4.000-5.000 de tineri, să mergem la ei acasă pentru a-i convinge să se înregistreze în evidențele agenției de șomaj, pentru a putea beneficia de toate serviciile oferite”, ne-a declarat la Bursa din toamna lui 2017, Daniel Chirilă, șeful AJOFM Neamț.
*La nivel național, reţelele locale de colaboratori mobilizate în acțiunea de identificare a tinerilor NEETs-
În continuarea măsurilor derulate în sprijinul tinerilor NEETs, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă implementează, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Educației Naționale și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, proiectul INTESPO – înregistrarea tinerilor în evidențele Serviciului Public de Ocupare. Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea numărului de tineri NEETs înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO) în vederea furnizării de măsuri specializate de sprijin. Tânărul NEET este „persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 25 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională”, așa cum prevede Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, actualizată.
Ca și celelalte categorii de clienți ai ANOFM, tinerii NEETs, odată înregistrați la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active menite să le crească șansele de ocupare. Pentru a le facilita accesul la informare și consiliere, formare profesională, medierea muncii, ca măsuri de bază ale Serviciului Public de Ocupare, parteneriatul proiectului și-a propus identificarea a cel puțin 200.000 de tineri NEETs, dintre care 160.000 vor fi înregistrați la SPO și profilați. În urma profilării, în funcție de nivelul în care se încadrează tânărul (ușor ocupabil, mediu ocupabil, greu ocupabil sau foarte greu ocupabil) și de nevoile concrete ale acestuia, va fi stabilit și tipul de sprijin pe care îl va primi, respectiv tânărul NEET va fi îndrumat către măsuri active și/sau alte servicii, precum Programul Național „A doua șansă” derulat de Ministerul Educației Naționale, servicii sociale etc.
*Autoritățile vor constitui echpe locale de intervenție menite să eficientizeze măsurile, prin implicare directă
Pentru prima dată, vor fi constituite echipe locale de intervenție formate din experți de ocupare, asistenți sociali, consilieri școlari/mediatori școlari, a căror interacțiune conduce la eficientizarea măsurilor, prin implicare directă și în timp util. Se introduce, astfel, managementul de caz ca metodă de lucru cu tinerii NEETs. Proiectul pune accent și pe „revitalizarea” rețelei de sprijin SPO – autorități publice locale și pe dezvoltarea de noi modele de colaborare, inclusiv activarea voluntariatului local. Contribuția autorităților locale este importantă în diferite etape de implementare, prin informațiile pe care le pot oferi despre tinerii din comunitate, inclusiv prin alocarea resurselor umane proprii în mobilizarea tinerilor NEETs către SPO și prin asigurarea locațiilor pentru desfășurarea întâlnirilor cu aceștia. Este încurajată, de asemenea, implicarea partenerilor sociali, asociațiilor profesionale, precum și altor actori locali care, prin oferta lor potențială (locuri de muncă, oportunități de învățare, antreprenoriat, ucenicie etc.), pot influența în sens pozitiv traseul tânărului NEET. Până în prezent, ținta de 42 de protocoale de colaborare, estimate a fi încheiate de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, a fost depășită. Astfel, 528 de actori relevanți la nivel local (primării, prefecturi, inspectorate teritoriale de muncă, licee și colegii, organizații neguvernamentale, agenți economici) şi-au arătat intenția de a se implica, alături de echipa proiectului INTESPO, în acțiunea de identificare și de îndrumare a tinerilor NEETs către SPO. Crearea rețelei de sprijin și extinderea acesteia constituie unul dintre obiectivele specifice ale INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare. Proiectul va fi implementat în 48 de luni, respectiv în perioada octombrie 2017 – septembrie 2021, cu un buget de 213.636.395,25 lei.
V. ANDRIEȘ