„Fantome” prin statisticile Agenţiei Naţionale de Şomaj

someri1

Lunar, prin evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti găsim statistici frumos colorate, menite să-ţi dea optimism. „Cârcotaş”, am privit cu atenţie datele transmise de instituţia sus-amintită, dar n-am găsit nici măcar vreun rând despre şomerii care sunt ieşiţi din evidenţele ANOFM, dar care, de fapt, nu mai lucrează nicăieri, nu mai au niciun sfanţ şi trăiesc cum pot. Aceste persoane, să le zicem „invizibile”, ar trebui să „cocoşeze” conştiinţa politicienilor, rupţi şi „orbi” la realitatea actuală.

De exemplu, din cei 443.985 de şomeri înregistraţi la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ, mai mult de jumătate, nu mai primesc niciun ajutor financiar. Pentru aceste persoane – majoritatea între 40 şi 50 de ani, găsirea unei slujbe nu e atât de simplă, căci angajatorii le spun din start, că vârsta e un impediment serios. În total, la sfârşitul lunii trecute, la nivel de ţară, la grupa de vârstă sus menţionată erau înregistraţi 129.156 de şomeri. Destul de mulţi, nu?

Trecând la alt aspect, la aceeaşi dată, la nivel naţional, rata şomajului era de 5,03%, cu 0,26 mai mică decât în luna aprilie a acestui an şi mai mare cu 0,39%, faţă de cea din mai 2012. La nivel teritorial, numărul de şomeri a  mai scăzut, cele mai importante diminuări fiind în Constanţa, cu 1495,  Argeş (1439) şi Dolj – 1420.

Rata şomajului s-a micşorat în toate judeţele, dar cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Alba (0,83), Vâlcea (0,72) şi Hunedoara, cu 0,67. La polul opus, cu cele mai mari rate ale şomajului, se află judeţele Vaslui – 9,75%, Teleorman -9,28% şi Mehedinţi – 9,23%.

V. ANDRIEŞ