Fanfara Garnizoanei oferă nemţenilor spectacole de înaltă clasă

Fanfara GarnizoaneiÎncă din anul 2010, Cercul Militar Piatra-Neamţ a pus bazele unui proiect, alături de Fanfara Militară a Brigăzii 15 Mecanizată “Podu Înalt” din Iaşi. Astfel, publicul nemţean, care se bucurase, ani de-a rândul, de prestaţia Fanfarei Militare a Regimentului 38 Mecanizat Piatra-Neamţ, a avut parte, la sfârşitul fiecărui an, de un spectacol de înaltă ţinută artistică.

“Când am ajuns la a IV-a ediţie, am dorit să venim cu ceva nou şi astfel am decis să promovăm o tânără fanfară, respectiv «Fanfara Emanuel Elenescu» a Liceului de Artă «Victor Brauner», condusă de prof. Teodor Cataramă. Mai mult decât atât, în anul 2014, când a avut loc a V-a ediţie, spectacolul a fost oferit de ambele fanfare, respectiv «Fanfara Emanuel Elenescu» şi Fanfara Militară a Brigăzii 15 Mecanizată «Podu Înalt» din Iaşi. Spectacolele s-au desfăşurat la Teatrul Tineretului, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Sala « Calistrat Hogaş » a Consiliului Judeţean Neamţ“, a spus col. Cristin Hâra, comandantul Batalionului 634 Infanterie „Petrodava”.

Pentru că aceste spectacole au avut priză la public, la iniţiativa unui grup de cadre militare în rezervă, care au făcut parte din Fanfara Militară a Regimentului 38 Mecanizat, cu sprijinul comandantului garnizoanei, col. Cristin Hîra, a şefului Cercului Militar Piatra-Neamţ, Plt. Adj. Vasile Vânău şi a directorului Casei de Cultură a Sindicatelor, prof. ing. Stelian Grigore, s-a înfiinţat, la nivelul garnizoanei, o fanfară formată din cadre militare în rezervă şi retragere.

„Ne dorim participarea, cu membrii fanfarei, la ceremoniile din garnizoană, desfăşurate cu ocazia zilelor naţionale, cum ar fi: Ziua Independenţei de Stat a României, Ziua Eroilor, Ziua Drapelului Naţional, Ziua Imnului Naţional, Ziua Armatei Române şi Ziua Naţională a României. Totodată, fanfara poate fi solicitată la organizarea unor evenimente sau poate încânta publicul, oferind spectacole specifice în parcul din Piaţa Ştefan cel Mare”, a adăugat col. Cristin Hîra.

Prin manifestările de acest gen, membrii fanfarei militare îşi propun cultivarea sentimentelor patriotice şi a respectului faţă de tradiţiile, istoria şi cultura naţională, precum şi educarea simţului civic în rândul militarilor şi cetăţenilor urbei.

Irina NASTASIU