Familie intoxicată cu monoxid de carbon

familie intoxicata

 Două copile în vârstă de câţiva anişori şi mamele lor, din Tămăşeni, au trecut pe lângă moarte, sâmbătă seara, când au căzut inconştiente după ce au inhalat monoxid de carbon emanat de godinul din baie.

Cumnatele, în vârstă de 36 şi 27 de ani, au vrut să le facă baie fetelor, pe rând. Prima a intrat cea cu fetiţa de doi anişori. Cealaltă femeie a vrut să vadă ce se întâmplă dincolo de uşă, fiind surprinsă de  liniştea care se lăsase deodată. Tânăra şi-a luat şi copila după ea, o fetiţă în vârstă de trei anişori. Din păcate, şi ele au fost doborâte de gazul puternic. Bărbaţii celor două femei au vrut să vadă ce se întâmplă de-i atâta linişte. Le-au găsit leşinate şi imediat au sunat la 112, după ajutor.

La faţa locului au fost trimise două echipaje de salvare ale Serviciului de Ambulanţă Neamţ, cu medic şi asistent. Cadrele sanitare le-au acordat victimelor primul ajutor, reuşind să le stabilizeze funcţiile vitale, însă starea celor patru a rămas gravă. Pacientele au fost transportate la spital, pentru investigaţii şi tratament.

 

Geanina NICORESCU