Expoziție de pictură Dumitru Bezem, la Galeriile „Lascăr Vorel“

Dumitru Bezem, octombrie 2007La Galeriile de artă „Lascăr Vorel“ ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Piatra Neamț poate fi văzută deja o nouă expoziție personală Dumitru Bezem. Vernisajul acesteia va avea loc astăzi, 17 mai, de la ora 17. Prezentarea este asigurată de criticul de artă Lucian Strochi.

Lucrările, peste 60 la număr, sunt de dată recentă, cu abordări actuale ale unor teme care îl bântuie pe artist de mai mult timp. Florile, care și-au găsit maestrul cu Dumitru Bezem, sunt copios reprezentate, alături de case și interioare țărănești, păstrate, poate, doar în amintirea pictorului, de amintiri-vederi din orașe mai apropiate sau mai îndepărtate (putem identifica cu ușurință Sighișoara, Parisul), mănăstiri, chipuri sau siluete de călugări, naturi statice, o marină, chiar și o compoziție cu păsări.

Dumitru Bezem s-a născut la 23 octombrie 1947, în Tarcău, județul Neamț și a absolvit Facultatea de Arte Plastice Iași, promoția 1972, la clasa profesorului Dan Hatmanu. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România și a debutat expozițional în 1970, la Iași, în Sala Pașilor Pierduți a Universității „Alexandru Ioan Cuza“.

Începând cu anul 1975 este o prezență constantă, chiar de mai multe ori pe an, pe simezele galeriei de artă pe care o gestionează Uniunii Artiștilor Plastici din Piatra Neamț și care acum se numește „Lascăr Vorel“. Alte expoziții personale au fost prezente, în Piatra Neamț, la Galeria „Vert“ (2003, 2004, 2005), la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (2012-2015) Sestri Art Gallery (2013), în Bacău, la Galeriile UAP (1979), în București, la Teatrul Mic (1980), la Sala „Apollo“ (2002), la Galeria „Ana“ (2006), la Galeriile „Orizont“ (2006) și la Casa ONU (2006, 2007).

Expozițiile de grup la care participă sunt foarte numeroase, drept pentru care consemnăm unele dintre cele mai importante: Galeria „Vatra“ Târgu Mureș (1985), Galeria „Cupola“ Iași (1985), precum și cele din București de la: Galeriile Municipiului (1986), Sala Radio (2000), Galeriile „Artis“- Teatrul Național (2004,2007), Sala „Brâncuși“ din Palatul Parlamentului (2010, 2011,2012, 2013). Expune constant la Bienala de artă „Lascăr Vorel“ Piatra Neamț (1997, 1999, 2001, 2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2013, 2015) și participă la mai multe expoziții naționale din alte localități.

În străinătate a avut expoziții la Paris (1990), Strasbourg (1992), Epernay (Franța), în Sala „Champagne Esterlin“, în cadrul zilelor Europei (1998), New York, „Lost Art Gallery“ (1994), Martely – Ungaria (1996), în Olanda, la Galeriile Geluk și Pannekoenmolen de Graanhalm (1998), în Anglia, la Tollhouse Gallhouse – Clevedon, prin Art Colegium International (1998), în Israel, la Centrul cultural Monart din Ashdod (2003).

Lucrări semnate Dumitru Bezem se află în colecții de stat și particulare din România, Franța, Olanda, Anglia, Belgia, Israel, Japonia, Germania, Italia, SUA, Canada, Ungaria, Spania, Africa de Sud, Venezuela, Cehia, Republica Moldova, Elveția, Australia, Irlanda, Emiratele Arabe Unite, Finlanda.

Mihael BALINT