Expoziție de monede și decorații, la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț

Până la începutul lunii iunie, Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț găzduiește expoziția temporară „Monede și decorații – valori de patrimoniu“. Reunind câteva sute de piese din colecțiile instituției amintite, expoziția cuprinde atât emisiuni monetare deosebite, cât și un set de decorații, ordine militare și medalii. Vizitatorii pot admira două tezaure monetare romane, constituite din dinari de argint, descoperite la Târpești și Ghindăoani, dar și monede provenite din descoperiri izolate. De asemenea, perioada evului mediu este reprezentată de tezaurul monetar descoperit la Cetatea Neamț, alcătuit din aproximativ 160 de monede de argint din secolul XVII, la care se mai adaugă un număr de 60 de falsuri monetare, descoperite în interiorul cetății și datate tot în secolul XVII. „Falsurile monetare, împreună cu numeroase resturi de ștanțare, confirmă existența unui atelier clandestin în interiorul fortificației medievale. Tot în cadrul expoziției pot fi admirate numeroase monede de tip Sadagura, adică acele emisiuni de la sfârșitul secolului XVIII, comune ambelor Principate Române, Moldova și Muntenia, și care au fost puse în circulație, în timpul Războiului ruso-turc din 1768-1774, de către armata de ocupație rusă din Moldova și Țara Românească. De asemenea, au fost valorificate expozițional numeroase exemplare monetare din a doua jumătate a secolului XIX, datorate lui Carol I. Pentru a întregi tabloul circulației numismatice, am inclus în expoziție și bancnote, atât românești, cât și străine, de la sfârșitul secolului XIX și primele decenii ale secolului XX. Dintre exemplarele străine pot fi văzute o serie de bancnote rusești, din perioada țaristă, de dimensiuni foarte mari“, a spus cercetător dr. Vasile Diaconu, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț.

Donație de peste 2.000 de monede, bancnote și medalii

Segmentul medalistic este ilustrat prin variate tipuri de însemne militare, ordine și distincții, din a doua jumătate a secolului XIX și prima jumătate a secolului XX. Se remarcă o serie de medalii emise pentru Războiul de Independență, cele mai multe fiind însă specifice Primului Război Mondial. Alături de acestea, pot fi văzute în expoziție și distincții civile sau medalii și plachete emise cu prilejul unor evenimente istorice sau dedicate unor personalități.

Recent, Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț a primit o donație de peste 2.000 de piese, reprezentând în majoritate monede, bancnote și medalii. Cea mai veche piesă numismatică este o monedă romană din secolul III p. Chr., majoritatea exemplarelor încadrându-se în secolele XVIII-XX. În următoarea perioadă, specialiștii Complexului Muzeal vor lucra la prelucrarea primară a acestei donații, urmând ca piesele reprezentative să fie inventariate, cu scopul îmbogățirii patrimoniului instituției.

Irina NASTASIU