Expoziţie de cultură şi sculptură la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeteana (2)

Biblioteca Judeteana (2)

M.O.T.

Până pe 20 august, mai poate fi vizitată, la Biblioteca Județeană “G. T. Kirileanu” Neamț, expoziţia de pictură şi sculptură intitulată „Repere ale Concursului Internaţional de Creaţie Vizuală „Aurel Băeşu”

Deschisă pe 17 iulie, expoziţia conţine lucrări ale artiştilor Dorin Crenganiş (Iaşi),  Constantin Gălceavă (Paşcani), Eleonora Dragomir, Gabriela Pruteanu, Elena Ispas, Corina Mariş-Dănilă,  Elena-Georgeta Cracană, Ioan Popei, Vasile Trăistariu,  Dinu Focşăneanu, Neculai Trifan şi Gheorghe Cuciureanu  (Piatra-Neamţ),  al  cărei  vernisaj  a avut loc în prima zi a expoziţiei.

„Scopul acestui concurs a fost să evidenţieze faptul că arta este o modalitate privilegiată prin care artiştii îşi pot revela universul interior, imaginea fiind folosită ca o mediere între artist şi lumea exterioară.”, precizează prof. Gh. Cuciureanu.

Expoziţia vine în continuarea unei serii de acţiuni ale Bibliotecii Judeţene realizate în parteneriat cu asociaţii cultural-artistice nemţene, care își propun să contureze un repertoriu metodologic cât mai diversificat şi adaptat nevoilor învăţământului artistic contemporan.

Manifestarea se va încheia cu un micro-concert de muzică tradiţională românească susţinut de Andrei Bălan. Pentru acest eveniment, partener principal este Asociaţia  AAA C.R.E.E. Piatra Neamţ, în colaborare cu Asociaţia A.S.C.E.T.I.S. Piatra Neamţ.