Expoziția de pictură „FLORI PENTRU DOAMNE” la CAR Pensionari Piatra-Neamț

La cunoscuta Galerie de artă „Gheorghe Vadana” de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Piatra-Neamț, publicului iubitor de frumos i se oferă posibilitatea de a vedea o nouă expoziție de pictură, „FLORI PENTRU DOAMNE”, care reunește câteva zeci de lucrări deosebite realizate de artiștii plastici: Elena Chiru, Mihaela Gheorghiță-Pravicencu, Marcela Popescu, Dumitru Bezem, Ioan Roșca.
Vernisajul expoziției a avut loc în după-amiaza zilei de 16 februarie 2018, în prezența unui public deosebit de bucuros să participe la acest eveniment, între care s-au aflat pictori, autori ai lucrărilor expuse, prieteni și cunoscuți ai acestora, alți iubitori ai artei plastice.
Vernisajul a fost deschis prin cuvântul artistului plastic Mircea Răsvan Ciacâru. Despre lucrările pictorilor expozanți, despre activitatea creatoare a acestora a vorbit pe larg, în cadrul vernisajului, prof.dr. Lucian Strochi, critic de artă.
Deschisă în a doua jumătate a lunii februarie, când ne mai desparte puțin timp de luna martie, lună care reprezintă începutul de primăvară, lună în care ne bucurăm, încă din primele sale zile, de revenirea la viață a naturii, lună care începe cu Ziua Mărțișorului și în care sărbătorim, la 8 Martie, tradiționala Zi a Femeii, expoziția de pictură „Flori pentru Doamne” poate fi considerată, pe bună dreptate, ca un călduros și respectuos omagiu adus Primăverii, adus FEMEII, care, se știe bine, reprezintă, de milenii cheia existenței noastre, care este generatoarea bucuriilor și fericirii omenești; femeile au o aleasă noblețe sufletească, sunt destoinice, harnice și pricepute și mereu capabile de fapte mari și, parafrazând o cugetare a lui Marin Preda, putem spune :„Dacă femeie nu e, nimic nu e !”
Privind pe îndelete tablourile care alcătuiesc prezenta expoziție de pictură, admirând minunatele și diversele flori și peisaje care o compun, ne dăm seama că acestea sunt rod al talentului deosebit, al gândurilor și sentimentelor nobile ale autorilor acestor frumoase creații plastice, care confirmă faptul că aceștia, ca orice artist autentic, au dat și dau sensuri proprii rolului pe care îl au în lucrările lor, în picturile lor, atât compoziția, cât și culoarea, atât lumina, cât și desenul pentru a crea o lucrare, o pictură emoționantă și convingătoare.
Prin lucrările prezentate în expoziția „Flori pentru Doamne”, autorii acestora reușesc să ne introducă într-o lună mai caldă, mai bună, mai frumoasă, aceștia destăinuindu-și, totodată, percepția lor despre frumusețe, pe care o putem afla văzându-le lucrările, tablourile expuse.
Conducerea CAR Pensionari Piatra-Neamț