Explozibil la balastiera de la Boteşti

bombaUn muncitor care executa lucrări de excavaţie în albia râului Moldova, în zona comunei Boteşti, a descoperit muniţie neexplodată rămasă din al doilea război mondial. Bărbatul a oprit imediat utilajul şi a sunat la 112, alertând pompierii. O echipă de pirotehnişti de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a ajuns la locul solicitării şi a preluat în condiţii de siguranţă două proiectile perforante de calibrul 76 mm, apoi au verificat cu detectorul de metale o suprafaţă de 15 metri pătraţi, fără a mai găsi alte muniţii.

Vineri, în jurul orei 12,19, echipa de pirotehnişti a ISU Neamţ a fost alertată de o persoană care executa lucrări de excavaţie în comuna Tupilaţi şi care a găsit muniţie neexplodată. Militarii au ajuns la locul indicat şi au descoperit un proiectil perforant de 76 mm calibru provenind din al doilea război mondial pe care l-au preluat pentru a fi distrus ulterior. Pirotehniştii au verificat 200 mp cu detectorul de metale, dar nu a mai fost descoperită altă muniţie.

Cristina IORDACHE