Expediție inedită pentru nemțeni / Cei patru temerari s-au întors cu bine din Svalbard

 

Stelian Grigore, directorul Casei de Cultură Neamț, împreună Arthur Dăscălescu, Ioan Balmuș și Veron Toma s-au întors cu bine, în noapte de luni spre marți, 5 spre 6 octombrie, din expediția în arhipelagul Svalbard, ultimul teritoriu european situat în Arctica, în apropiere de Polul Nord.

Aventura celor patru temerari a început pe 24 septembrie și a fost prima expediție românească în Svalbard după 25 de ani, după cea organizată de Teodor Negoiță. „Am reușit să ne îndeplinim toate obiectivele, ba chiar rezultatele obținute ne-au depășit așteptările. Suntem foarte mulțumiți și foarte obosiți, iar de acum urmează o altă perioadă, de triere a probelor și de trimitere a acestora la laboratoarele de specialitate“, a declarat Stelian Grigore, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Neamț.

Cei patru ingineri au făcut cercetări transdisciplinare de speologie, geologie, geomorfologie, biologie și meteorologie. „Prin cercetarea fenomenelor din ținutul arctic vom afla mai repede ce ne așteaptă pe noi. În urmă cu un an și jumătate, am făcut un studiu comparativ între Arctica rusă și România. Atunci mi-am dat seama că fenomenele care se produc în Arctica se repetă la 24 de ore distanță și la noi. Consider că schimbările climatice impun astfel de cercetări și toate marile țări investesc în acest domeniu“, declara Stelian Grigore înainte de a pleca în expediție.

Traseul arctic a început la Longyearbyen, acolo unde, în urmă cu 120 de ani, pășea primul român, exploratorul Bazil Assan, și s-a încheiat la Fox Top Glacier. Întreaga aventură a fost „păzită“ de un talisman norocos –  medalia din argint cu expediția lui Racoviță în Antarctica, pe care cei patru au purtat-o zilnic, fiecare în câte o zi.

Urși polari – NU, urși de apă – DA

Deși aventura putea fi una destul de periculoasă pentru cei patru cercetători, din cauza urșilor polari, directorul Casei de Cultură spune că au fost păziți de pericol, cea mai mică distanță între echipă și un urs polar fiind de 70 de kilometri.

Înainte de a pleca în expediție, Stelian Grigore a stârnit curiozitatea cititorilor, spunând că sunt și niște urși cu care echipa și-a dori să se întâlnească – urșii de apă, creaturi care nu sunt mai mari de un milimetru și care trăiesc deja în ghețarii din peșterile din țară.

Dorința echipei a fost îndeplinită, cei patru cercetători reușind să găsească tardigrad-ul sau ursul de apă.  Tardigrad-ul este un animal care poate rezista la temperaturi de -273 de grade Celsius, la radiații de o mie de ori mai puternice decât limita oricărui animal, poate trăi zece ani fără apă și face față cu brio presiunii atmosferice din spațiu. Are forma unui urs și este alcătuit din 85% apă.

Primele rezultate ale expediției vor fi prezentate public în cadrul Simpozionului Național Criosfera 2015, care va avea loc la Piatra Neamț, în perioada 27-30 noiembrie.

Andreea AMARIEI