Revederea, după 45 de ani cu fostul coleg de liceu, cântărețul de renume mondial, prof. dr. Theodore Coresi, stabilit de mult în capitala Austriei, a fost o revelație. Maestrul revine adesea la rădăcini. Este cetățean de onoare al Vienei dar și al comunei natale, Dochia, așezare în apropiere de reşedinţa județului Neamț, ținut cu rezonanţă istorică şi spirituală. Contribuţia maestrului este fructuoasă pentru promovarea locului în care a văzut lumina zilei și s-a format ca om. Începând din vara anului trecut, primăria comunei Dochia, susținută de Consiliul Județean, a inițiat un festival de muzică ce poartă numele celebrului fiu al satului, care s-a bucurat de un real succes la prima ediție.
Dochia va găzdui o Academie de arte şi muzică
„Acum pregătim a doua ediție ce se va desfășura timp de trei zile începând cu 28 iulie, cu un program mai dezvoltat decât la prima, care s-a axat numai pe muzică cu formații artistice și soliști din țară. Dochia va găzdui o Academie de muzică și arte plastice, unde vor veni renumiți sculptori din lume, în frunte cu Dumitru Verdeanu de la Ungheni, cetățean al Vienei, cel mai de seamă profesor și sculptor din această perioadă”, spune cu bucurie maestrul. Frumos, voinic, jovial, cu părul și barba încărunțite, vestitul bas își amintește cu mult drag de anii copilăriei și ai tinereții, despre părinți și dascăli care i-au marcat existenţa. Cu un an mai mare decât mine, adolescentul din anii ’70, era elev la clasa de umanistică și eram colegi de internat al liceului din orașul Bicaz, în clădirea de vis-a-vis de gara unde acum funcționează Tribunalul. Tânărul Teodor Ciurdea (numele actual și l-a transformat ulterior) era înalt, constituție atletică și cu voce bărbătească, gravă, pasionat de muzică și sport. În timpul liber, adesea îl vedeam cu o chitară în mână sau cu o minge sub braț, îndreptându-se ori spre stadion ori pe scena clubului central. Cunoscutul profesor Costache Lupu care se ocupa și de activitatea culturală a liceului, îi oferea lui Teodor rolurile principale în formațiile artistice datorită talentului și vocii sale. S-a remarcat în rolul lui Iancu Jianu, care a avut un succes de răsunet. În curtea internatului, sâmbătă după amiaza ori duminica (atunci nu se folosea cuvântul weekend), Teodor ieșea cu chitara în curtea internatului și cânta. Făceam cerc în jurul lui, mai ales fetele, topite de admirație. În anii 70 era la modă chitara, iar dacă cineva avea astfel de instrument, era mare. Fiecare din noi visam atunci să ne construim un viitor frumos și luminos. Într-o perioadă de industrializare socialistă a țării, majoritatea elevilor opta pentru politehnică, științele umaniste fiind mai puțin căutate și locurile în învățământul superior erau foarte reduse, de ordinul zecilor sau chiar unităților. Însă Teodor din Dochia, moștenind vocația de la ambii părinți, voia să se faca actor, în ciuda dorinței lor care voiau că fiii lor să se facă preoți sau învățători în sat, că știau să cânte. Pentru că Teodor mai are un frate, Viorel, ajuns și el cântăreț de opera la Bucuresti. „Mama avea voce de mezzo-soprana, iar tata avea un glas atât de puternic, că atunci când vorbea, era auzit nu numai de vecini, ci și de consătenii de peste câteva case. Mama era și creativă, compunea versuri, colinde și le interpreta. Ea aducea muzica de fapt, în casă. Eu moștenesc vocea tatei. El era BASUL!!! Dacă părinții mei ar fi fost școliți, ajungeau cântăreți vestiți. Dar au rămas agricultori vrednici în sat. Primele vocalize le făceam în grajd, eram încă elev la școala generală, când mă trimitea tata să rânesc la vite. Îi imităm pe Elvis Presley, pe Giani Morandi, Remo Germani, Thom Jones, formatia Beatles, idolii tineretului din acea perioadă. Muzică domnule… nu glumă!!!! Mătura și furca ziceam că sunt instrumente muzicale și răcneam de speriam bietele cornute”, spune cu umor, dar şi cu sinceritate, maestrul.
Au vândut viţelul şi i-au cumpărat chitară. Erau MAGNIFICII de DOCHIA
– Dar chitara cum ai dobândit-o?
– Chitara mi-au cumpărat-o părinții când au vândut un vițel. Și nu numai chitara, ci și o stație de amplificare. Am mai găsit în sat, la sediul CAP, niște instrumente vechi, un pian electric, un set de tobe. Fratele meu, Viorel, care mai mare cu doi ani decât mine, cânta la acel pian. Viorel era mai cuminte, mai rezervat, eu eram tare neastâmpărat. Împreună cu el și alți băieți din sat am făcut o formație de muzică pop, pe care am numit-o MAGNIFICII. În vacanțe cântăm la balurile din Dochia și comuna vecină Mărgineni. Când cântăm, parcă mai mult răcneam, nu puteam să las vocea mai jos. Habar nu aveam că o să devin cântăreț de operă.
– Iată ca ai devenit, și ai urcat pe culmile cele mai înalte ale gloriei. Ai un c.v. atât de bogat, cât o enciclopedie…
– Drumul până la succes a fost lung și anevoios. Fratele meu a studiat canto la Piatra Neamț, la Școala de Arte populare cu profesoara Smaranda Ciuhandu, fosta solistă la Iași, mama celebrului chitarist Radu Goldiș. Atunci, maică-mea m-a trimis să studiez și eu cu dumneaiei. Eu cântăm după ureche, nu aveam cultură muzicală. Mama mi-a dat o găină că nu avea bani sărăcuța, și așa am plătit ora particulară. Când m-a pus să cânt, a tresarit profesoara… am cântat atat de puternic, mai ceva ca Răcnetul Carpaților… ha…ha, aveam o voce cât trei la un loc, însă habar nu aveam de tehnică de canto sau alte chestiuni muzicale… doar talent și natură… Dupa terminarea liceului, am dat examen la actorie, odată cu Vasile Muraru, Dinu Manolache și Ecaterina Nazare. Eu nu am intrat. Așa că am găsit post de profesor suplinitor la școlile din Dochia și Mărgineni (comuna vecină). Însă anul următor, mama m-a trimis la București, că să încerc să cânt în corul Operei Naționale împreună cu fratele meu, care făcea deja parte din acel renumit ansamblu. Așa i-am „speriat” și pe cei de la București, că eram antrenat, nu glumă. Însă teamă de teorie muzicală nu mă îndemna să urmez calea hărăzita. În București am întâlnit pe colegă noastră de liceu, Marcela Bocancea, care era studentă la sport. Am început pregătirile cu ea să dau examen la IEFS. Marcela era antrenoarea mea, dar după două examene și la sport am căzut sub linie. Așa că m-am hotărât în sfârșit să dau la Conservator și să pun mâna și pe carte, nu numai să cânt. îndemnat fiind şi de profesoara Agnes Ivan care a zis că îmi rupe spinarea cu un băţ dacă nu merg la examen. În al treilea an de rătăcit prin Capitala, am dat examen la Conservator și am intrat cu media 9,33. În 1983 am absolvit cu brio Facultatea de instrumente şi canto – secţia canto, de la Conservatorul Ciprian Porumbescu, clasa profesorilor Arta Florescu si Georgeta Stoleru. Din timpul studiilor, drumul spre succes mi s-a deschis. În luna iulie 1986, am câştigat la Viena Concursul Belvedere, a 37-a editie. Eram singura voce de bărbat din România care s-a bucurat de acest premiu. După acest succes, au început să curgă contractele. Aşa a început cariera mea internaţională. La Verviers/ Liege, am urcat iar pe podium, fiind al doilea cântăreţ premiat, după 26 de ani de la succesul baritonului Nicolae Herlea. Celebrul primar al Vienei, dr. Helmut Zilk mi-a zis că dacă rămân la ei, nu pot fi decât un câştig pentru România. Deci m-am hotărât să mă stabilesc în capitala Austriei, legal, nu ca azilant cum cârcoteau răutăcioşii. Că îmi iubeam locul natal, în România mi-a rămas o parte din suflet şi mereu eram călăuzit de vorbele tatei: „Să nu scuipi niciodată în fântâna din care ai băut apă”. Am muncit enorm, am colindat toată lumea şi am cântat pe scenele cele mai înalte alături de staruri celebre. Dar nu m-am oprit aici. După Revoluţie m-am înscris la Facultatea de Teologie a Universităţii de Vest Timişoara şi am fost hirotonit diacon de către I.S. Nicolae, Mitropolitul Banatului. Drumurile dintre Viena şi România le fac foarte des, pot să spun că sunt un perpetuum navetist. Despre viaţa şi activitatea mea s-a scris în presă, am înregistrări de interviuri pe youtube, aşa că să nu mai lungesc vorba, mă bucur că am depănat câteva amintiri din tinereţe şi revin acasă, în Dochia, să aduc un plus de frumos leagănului copilăriei.
Maria STUPCANU