Eveniment caritabil cu maeștri bucătari, la Piatra Neamț

*Maeștrii bucătari Machette, Gianny, V. Puiu Gabriel și Giovanni vor găti pentru toți cei care vor participa la cina caritabilă pentru salvarea lui Andrei Zlăvog din Iași

Compasiunea și solidaritatea umană au mobilizat câțiva oameni cu inima mare din Piatra Neamț, care sar în ajutorul lui Andrei Zlăvog, copilul de numai două luni din Iași cu grave probleme de sănătate. Grand Hotel Ceahlău va organiza, joi, 20 aprilie, începând cu ora 19, o cină caritabilă, pentru care vor găti patru maeștri bucătari afirmați recent în competiții de la nivel național și chiar internațional: chef Machette, chef Gianny, chef V. Puiu Gabriel și chef Giovanni, acesta din urmă din Piatra Neamț. Alături de organizatorii pietreni a venit și Casa de Vinuri Cotnari, care va asigura băutura. De asemenea, atmosfera sonoră va fi susținută de Moisa Band de la Buhuși, Marius Zgâianu, Misty, SD-Professional Music, Andrei Bălan, Ansamblul „Floricică de la Munte“.

Toți cei implicați în desfășurarea evenimentului caritabil o fac cu titlul gratuit, astfel că întreaga sumă care se va aduna din achitarea celor 150 de lei pentru participarea la cină va fi donată pentru Andrei Zlăvog.

„Noi ne așteptăm la o participare de 200-250 de persoane, cât este capacitatea noastră maximă, dar cei care vor să ajute pot să o facă și în alt mod. Pot dona sume de bani în seara evenimentului, înainte de eveniment sau chiar după, în conturile create special pentru aceasta. Orice sumă de bani este bine venită“, a precizat Ghiocel Tonco, director general Grand Hotel Ceahlău. „Am creat un eveniment pe pagina noastră de Facebook, care se cheamă «Ajută-l pe Andrei», unde sunt precizate și conturile în care se pot face donații, în lei și în euro“, a completat Ciprian Ciuhat, director general adjunct Grand Hotel Ceahlău.

Ieri, la Piatra Neamț a fost prezent Iulian Zlăvog, tatăl micuțului bolnav, care, într-o conferință de presă, a explicat suferința copilului și eforturile zadarnice făcute în țară, inclusiv la Casa de Asigurări de Sănătate. „Sunt foarte recunoscător pentru că există această implicare de la Piatra Neamț și mulțumesc celor care ne întind această mână de ajutor. Am primit până acum donații, dar nu am mai beneficiat de un ajutor în această manieră, organizată. Mâine (astăzi – n.red.) plecăm în Germania și orice ajutor este foarte binevenit“, a spus Iulian Zlăvog.

Ciprian Ciuhat a arătat că inițiativa a venit de la chef Giovanni. „Inițiativa a fost a lui Ionuț Popa, chef Giovanni, care a participat recent la un eveniment similar la Pitești. Acolo se organizează anual astfel de întâlniri ale chefilor bucătari, iar banii sunt donați pentru cauze umanitare. De ce nu, poate vom face și noi o tradiție, iar evenimentul din 20 aprilie va fi primul dintr-o serie mai lungă“, a explicat Ciprian Ciuhat.

Meniul cu care se vor delecta participanții la cina caritabilă este următorul:

  1. Terrine din ficat de vițel cu dulceață de fenicul, jalapino, caramel de roșii și panbrioche negru.
  2. Chevice de somon în crustă de cafea cu susan negru, mousee de iaurt cu busuioc și brânză de capră, gel de sfeclă roșie cu sumac și sos de mango cu chilly.
  3. Piept de rață „Shichimi“ cu piure de dovleac copt, piure de păstârnac cu vanilie, fructe de pădure și sos de vin roșu afumat.
  4. Mousee de cartofi violeți cu ciocolată albă, piersică confiată cu cremă de mascarpone cu ghimbir și înghețată de pâine cu cereale

Rezervările se pot face la numărul de telefon: 0233.219.991.

Mihael BALINT

Maeștrii bucătari

Chef Machette: Szűcs Adrian, 39 ani, din Zalău. Experiență în restaurante din Spania și Austria. Câștigător al concursului Tvpaprika 2010. A gătit pentru artiști la Festivalul Folk You. Cordonează patru restaurante Curtea Veche Jibou, Glamour Jibou, Paris Zalău, Glamour Events Hall Zalău. În mai 2017 va inaugura școala de bucătari „La chef“ Szűcs Adrian.

Chef Gianny: Bănuță Iulian, 35 de ani, din Pitești. Lucrează în domeniul gastronomiei de aproape 20 de an și ca și caracter este un „cap tare“ care nu renunță niciodată la nimic pentru a-și atinge scopul. Tocmai de aceea este considerat de către publicul piteștean „cel mai bun bucătar din zona Muntenia“, dar și cel mai exigent când vine vorba de felurile de mâncare ale clienților. Petrece zilnic câte 14-16 ore învățându-și colegii cum să respecte clientul și ceea ce gătește pentru el. „Bucătăria mi-a dat să mănânc, să mă îmbrac, să am o casă. Lucruri pe care eu nu le-am avut la vârsta de 15 ani. Bucătăria m-a făcut om și nu golan fără viitor“, este crezul lui chef Gianny.

Chef V. Puiu: Vasile Puiu, 33 de ani, din Constanța. A lucrat la Oxford, în Marea Britanie. A debutat în 2001 în satul de vacanță din Constanța, continuând practic o tradiție din familie. Fratele său este tot bucătar șef. Specialitatea sa sunt preparatele din carne. Este în prezent bucătar șef la Restaurantul Reyna, din Constanța, dar pentru că nu poate să nu-și ajute aproapele a gătit deseori, benevol, pentru oamenii străzii, grădinițe și aziluri de bătrâni.

Chef Giovanni: Ionuț Popa, 33 de ani, din Piatra Neamț. A absolvit cursurile organizate de „Academia International School of Italian Cuisine“ din Lucca. A lucrat în restaurante de top din Italia și Austria și a fost bucătar șef la un restaurant din Scoția. A impresionat în emisiunea „Chefi la cuțite“ cu o rețetă de Saint-Jacques marinat în șofran, pe o bază de mămăligă neagră și cremă de cartofi violeți cu varză roșie. A lansat hamburgerul negru la Piatra Neamț, cu o rețetă în care folosește cărbune vegetal. Întors acasă își dorește să se implice în acțiuni prin care să-și ajute semenii și să-și îndeplinească visul de a-și deschide propriul restaurant.

Donații se pot face în contul: Zlăvog Dumitru Iulian
LEI: R014BREL0002000734360100
EURO: R073BREL0002000734360202.