Evaluări după ploile de pe 22 şi 23 iulie

ploiJudeţul Neamţ a fost, timp de două zile, sub avertizare cod galben de vreme rea. Cantităţile de apă căzute au depăşit pe alocuri 40 de litri pe metrul pătrat, iar câteva drumuri judeţene şi satele din două comune nu au scăpat de inundaţii şi aluviuni.

Potrivit unui raport întocmit de specialiştii SGA Neamţ, cele mai afectate au fost comunele Dragomireşti şi Dochia. În trei dintre satele celor două comune au fost afectaţi mai mulţi kilometri de drum judeţean, mai exact DJ 208 P – în localităţile Borniş, Dragomireşti şi Dochia. În aceleaşi localităţi, din cauza scurgerilor de pe versanţi şi a revărsării pârâului Câlneş au fost afectate două podeţe, o anexă gospodărească, 5 hectare de teren arabil, 20 de hectare păşuni şi 2 fântâni. Pagubele create urmează a fi evaluate şi trimise către Instituţia Prefectului judeţul Neamţ. (I. Ştefănescu)