Pentru Europa și europeni, vremurile sunt, din nou, tulburi. Ultimele zece zile ne-au adus atentatul terorist de la Istanbul, după care au urmat cele din inima politico-instituțională și militară (sediul NATO) a Europei, la Bruxelles. Vremurile tulburi sunt, știm din istoria veacului trecut, propice pentru situarea la extreme. În prezent, raportările extreme la fenomenul terorist instrumentalizat de fundamentalismul islamic înseamnă, pe de o parte, identificarea acestuia din urmă cu civilizația și cultura musulmane, iar pe de altă parte invocarea preceptelor specifice filosofiei drepturilor omului, sub tutela „political correctness-ului“, în sprijinul celor care anulează, prin acțiunile lor, tocmai fundamentul democatic al acestora. Cele două extreme sunt periculoase, pentru pacea europeană și globală, nu doar în plan ideatic, ci și în planul acțiunilor ce ar putea fi transpuse în realitate plecând de la idei. Experiența totalitară a veacului trecut ar fi trebuit să ne învețe, aici, în Occident, că și cuvintele se pot transforma în gloanțe. Că, altfel spus, ideile ce dau consistență variatelor forme de extremism pot determina acțiuni necugetate. Dacă înțelegem acest lucru, de la decidenți politici, trecând prin liderii de opinie de la nivel european și ajungând până la simplii cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, vom înțelege că solidarității și fermității de care Europa trebuie se folosească pentru a răspunde terorismului propriu fundamentalismului islamic este necesar să i se adauge moderația. În mod evident, trebuie să ne întrebăm, spre a combate teoriile „politicallyCorrect“, cât de toleranți putem fi față de ceea ce este intolerabil? Putem să ne întrebăm inclusiv cu privire la incompatibilitatea civilizațională și culturală dintre spațiul european și cel dominat, religios și cultural, de principiile musulmane. Dar asta nu trebuie să ne conducă înspre o respingere apriorică a valorilor acestei civilizații, doar pentru motivul că niște demenți atentează la valorile noastre. Pe de altă parte, avem tot dreptul să răspundem cu fermitate, inclusiv militar, spre a apăra valorile civilizației europene, atâta vreme cât terorismul islamic le dorește anihilarea prin instaurarea fricii. Dar această fermitate nu trebuie transformată într-un război total. Ceea ce diferențiază fundamental spiritul modern al Occidentului și, deci, al Europei în acest război neconvențional care deja există este chiar facultatea rațională a moderației. Este vorba despre echilibru, despre capacitatea de a evita extremele și despre psoibilitatea de a vedea umanitatea la nivelul a tot ceea ce înseamnă alteritate. Europa trebuie să mențină viu acest spriti, pe care l-a configurat începând cu finalul secolului al XVIII-lea și la care nu poate renunța. Dacă ar renunța, înseamnă că teroriștii și-ar atinge ținta. Iar asta pentru că instaurarea fricii, pe care europenii occidentali deja o resimt în orașele lor, nu trebuie să aibă drept efect anihilarea celuilalt, ci doar apărarea propriilor valori. Desigur că există reacții emoționale, mai cu seamă atunci când este vorba despre victime inocente făcute de un dușman care, așa cum se vede, încă este greu controlabil. Acestea se văd și în spațiul public, fie că vorbim despre cel „clasic“, fie că avem în vedere discuțiile de pe rețelele de socializare. Repet, avem tot dreptul, ca cetățeni, să ne punem întrebări, atunci când statele noastre se dovedesc a fi în dificultate din perspectiva asigurării securității. Dar presiunea noastră, ca cetățeni, nu trebuie să fie una fumdamentată pe ură, ci pe moderație. Da, decidenții europeni trebuie să demonstreze fermitate în această epocă tulbure. Da, ei trebuie să ia măsuri clare, inclusiv de ordin militar. Dar asigurarea securității nu implică, automat, război total, ci mai curând capacitate de prevenție. Europa trebuie să-și psătreze vocația europeană, fără a face, însă, vreun compromis în fața teroriștilor.
Dan MISĂILĂ
