Eterna Rusie, trei generații

În Evul Mediu depărtat, pe când occidentalii, în corăbiile lor cât coaja de nucă, înfruntau uraganele și cucerea Vestul lumii, Sudul și oceanele, nimeni nu lua în seamă un stătuleț cu populație pestriță, condus de niște aventurieri normanzi, care se întindea pas cu pas către răsărit, ajungând la Pacific, și, când a fost posibil, către sud, la Marea Neagră și către apus, până la Prut și Carpați. Era Rusia moscovită, țara unui popor care a prezentat mereu lumii două fețe.

Prima generație, cea oblomovistă, din operele lui Tolstoi, Dostoievskiși Cehov. Prinții care își plimbau spleenul până la Paris ori la Biarritz, unde îi învățau pe occidentalii uimiți jocul cu „ruleta rusească“. Oameni cultivați, vorbind franceza mai corect și mai literar decât băștinașii, eleganți, rasați, aruncând banii de aur ca niște nimicuri, pe fleacuri, uneori sinucigându-sefără o cauză cât de cât logică.

În urma lor, diviziile de cazaci și de siberieni sălbatici, bărboși și sângeroși, pe caii lor mărunți și neobosiți, cu săbiile scânteind în soare când cucereau Parisul cel mândru…

Generația a doua: tot prinți, tot nobili, fugiți din Rusia bolșevică după 1918, tot culți, tot vorbitori de franceză literară, dar acum pe post de dansatori de cabaret, de portari, de cântăreți cu balalaică, de femei ieftine ascunse sub voaluri scumpe, un val de osândiți la exil fără să aibă salvare.

În urma lor, uriașul imperiu sovietic, o închisoare imensă, întinsă pe două continente, unde unii mureau de foame sau erau exterminați în gulag, în vreme ce copiii lui Stalin, aceleași divizii de călăreți sălbatici, dar cocoțați pe tancuri, se pregăteau să cucerească lumea. Lumea nu au cucerit-o, însă au cucerit Berlinul, sacrificând câteva zeci de milioane de vieți tinere.

A treia generație. Îi văd, în dimineața asta de martie 2017, colindând nonșalant pe sub turnul Eiffel, în blugi rupți dinadins și încălțați cu adidași, blonzi, femeile tot frumoase și tot blonde ca și strămoașele lor, gavarind rusește fiindcă încă nu au învățat franceza, niște tineri superbi, plini de viață, veseli, pașnici, dornici să petreacă vreo câteva zile pline de bucurie pe caldarâmul parizian. Pe coasta de Azur, pretutindeni, se vorbește rusește, aici lenevind în vacanțele lor scumpe, proprietarii vilelor de lux, noua protipendadă rusă, milionarii lui Putin.

În urma lor, generaliitineri, blonzi și reci, semănând leit cu cei ai lui Hitler, de odinioară, reașezând rachetele nucleare către țintele vitale ale Lumii Libere, gata să tragă, chit că între victimele colaterale vor fi zeci de milioane de-ai lor, rușii tineri, dornici de viață fericită și pașnică…

Eterna Rusie, cea cu două fețe!

Mihai Emilian MANCAȘ