Emil Creangă, condamnat definitiv în dosarul generalilor

* Fostul şef al ISJ a rămas cu pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare

După aproape 5 ani de procese, Curtea de Apel Bacău a pus punct, ieri, “Dosarului generalilor”, în care au fost judecaţi mai mulţi membri din echipa de conducere a Inspectoratului Şcolar Neamţ, în frunte cu Emil Creangă, cel care a fost şeful instituţiei până în 2005. Având în vedere calibrul inculpaţilor, mai toţi avocaţii au făcut numeroase cereri de amânare, au cerut probe suplimentare în apărare, inclusiv martori, aşa că judecata s-a lungit nejustificat de mult.

Când a ajuns pe rolul instanţei, dosarul – întocmit de procurorii DNA Bacău – avea 15 inculpaţi, printre care Emil Creangă, Constantin Spiridonescu, Rodica Anca Savin, Neculai Ionescu – foşti şefi ai ISJ Neamţ în perioada 2003 – 2004. Toţi erau acuzaţi de “fals intelectual, uz de fals, folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene şi schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al CE, complicitate la ultimile două infracţiuni, instigare la fals şi fals în înscrisuri sub semnătură privată”. Altfel spus, persoanele în cauză erau acuzate că au cheltuit în interes personal 85.000 de euro, fonduri de la Comunitatea Europeană, destinate implementării proiectului “Sistem de formare si perfectionare a resurselor umane în vederea practicării agroturismului în echipă si înfiinţării de microferme agroturistice private în zona Nord-Est”. Cu aceşti bani ar fi trebuit şcoliţi nişte oameni care să facă microferme turistice şi să se ocupe cu dezvoltarea acestora.

După rejudecare, instanţa a decis ca Emil Creangă să rămână cu o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare şi doi ani perioadă de interzicere a unor drepturi civile. În plus, fostul general are un termen de încercare de 4 ani, perioadă în care trebuie să fie extrem de cuminte, ca nu cumva să atragă anularea suspendării pedepsei. Iar din pomelnicul de acuzaţii care i se aduceau inişial, s-au pierdut între timp falsul intelectual şi uzul de fals, pentru că faptele s-au prescris între timp. Sentinţa sună aproximativ la fel pentru Constantin Spiridonescu, Doiniţa Damian, Maria Eufrosina Cîrjă,  Neculai Ionescu, Rodica Anca Savin, Mariana Zaharia, Constantin Ploscaru, Silvica Rotaru, Dumitru Constantin Bunea şi Maria Nedelcu.

De asemenea, instanţa a dispus “desfiinţarea înscrisurilor redactate în fals: procesele verbale de recepţie a lucrărilor cu nr. 3277/29.03.2004 privind lucrări executate de către SC GENERAL CONSTRUCT SA Piatra Neamţ la unităţi şcolare din judeţele Neamţ, Bacău, Iaşi şi Botoşani, situaţiile de lucrări privind lucrări executate de către SC GENERAL CONSTRUCT SA Piatra Neamţ la unităţi şcolare din judeţele Neamţ, Bacău, Iaşi şi Botoşani, state de plată ce atestau achitarea drepturilor salariale pentru cadrele didactice implicate în proiect în luna martie 2004, cecului numerar seria NH 300 01296726 din 25.03.2004, raportul tehnic final, raportul de audit, grile de evaluare a ofertelor depuse pentru achiziţia de bunuri şi lucrări, foaia de vărsământ nr. 9254351 din 25.03.2004, factura fiscală seria NTXHU nr. 3605270 din 29.03.2004 emisă de SC CSC OPEN SYSTEMS SRL, bonurile de consum nr. 1,2,3,4 din 29.03.2004, bonurile de mişcare a mijloacelor fixe nr. 1,2,3,4 din 29.03.2004, nota de recepţie nr. 1 din 29.03.2004, registrul de casă al ISJ Neamţ din 25.03.2004, factura fiscală seria NTACB nr.1382542/29.03.2004 emisă de SC GENERAL CONSTRUCT SA, ( fila 179 -180 din actul de sesizare a instanţei)”.

Totodată magistraţii au decis să menţină măsurile asiguratorii dispuse pentru recuperarea banilor de la inculpaţi, firmele implicate restituind deja sumele Inspectoratului Şcolar.

C.M.