Elicopter pentru un bărbat cu coloana ruptă-n două

elicopter

Urgentiştii din Neamţ, ajutaţi de echipajul elicopterului SMURD Iaşi au făcut eforturi supraomeneşti pentru a-i salva viaţa unui sătean din Ruginoasa, care şi-a fracturat coloana. Bărbatul a rămas paralizat pentru tot restul vieţii după ce a căzut dintr-un cireş, de la aproximativ 7 metri.

La sfârşitul săptămânii trecute, bărbatul s-a urcat într-un cireş, fără să ţină cont că la cei 73 de ani ai săi reflexele nu mai sunt aceleaşi din tinereţe. La un moment dat, încercând să culeagă cireşele cu o mână şi cu cealalta să se ţintă de trunchiul copacului, s-a dezechilibrat, iar picioarele i-au alunecat de pe ramura pe care se sprijinea şi a căzut în gol. Impactul cu solul i-a provocat fractură de coloană lombară, şoc traumatic şi fractură secţiune medulară, fiind lăsat paraplegic pentru tot restul vieţii. Cu alte cuvinte, nu-şi va mai putea mişca braţele şi nici picioarele, obligându-şi, astfel, familia să-l îngrijească non-stop.

Victima a fost, iniţial, preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Neamţ şi transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. În urma investigaţiilor de specialitate medicii au constatat că starea pacientului este foarte gravă şi trebuie transportat la Iaşi. Din cauza stării deosebite, fiind vorba despre o fractură cu secţiune medulară, doctorii au luat decizia de a chema elicopterul SMURD de la Iaşi. Victima a fost transportată cu aparatul de zbor până la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, unde a fost preluat de un echipaj medical şi supus imediat unei intervenţii chirurgicale. Din nefericire, bărbatul s-a nenorocit pentru tot restul vieţii.

 

G. NICORESCU