Eliberări în dosarul „Jaf la maşina Poştei”

jaf-posta-neamtInculpaţii din dosarul jafului asupra maşinii Poştei, de la Bârgăuani, sunt din nou la un pas de a fi liberi. La termenul de ieri, Tribunalul Neamţ a decis arestul la domiciliul pentru toţi cei 7 inculpaţi aflaţi în stare de arest preventiv. Decizia a fost contestată de procuror, astfel că situaţia se va clarifica la Curtea de Apel Bacău. Este a doua oară când instanţa dispune înlocuirea măsurii restrictive, însă magistraţii de la Bacău nu au menţinut hotărârea tribunalului. Florin Petrachi, Rareş Petrachi, Cristian Petrachi, Robert Enăşel, Florin feraru, Romulus Agafiţei şi Eduard Mărgean vor afla zilele acestea dacă scapă din arest sau nu.

Procesul jafului de 23 de miliarde de lei vechi, din vara anului 2013, continuă cu un nou termen luna viitoare. Magistraţii administrează mai multe probe pentru a stabili în final dacă inculpaţii, alţi 5 fiind în stare de libertate, sunt sau nu cei care au atacat maşina Poştei la Bârgăuani şi au furat banii de pensii. Aceiaşi inculpaţi mai sunt acuzaţi în acest dosar de două tâlhării, în acelaşi an, comise la un un schit de călugări din Vatra Dornei şi asupra stareţului Mănăstirii Bisericani. Bunurile lor, case, limuzine, sunt sub sechestru instituit de DIICOT Neamţ, iar acuzaţiile sunt grave, de la constituirea în grup infracţional organizat, la tâlhărie calificată şi lipsire de libertate.

C.I.