Elevii Şcolii Gimnaziale Răuceşti, implicaţi în salvarea râurilor 

şcoalaElevii Şcolii Gimnaziale Răuceşti s-au alăturat tinerilor din Europa pentru salvarea râurilor. Copiii din 33 de școli din România, Bulgaria, Croația, Republica Moldova, Austria, Serbia, Slovacia, Slovenia, Cehia, Ucraina și Ungaria au organizat River Action Day sub sloganul Împreună pentru râuri. Tinerii și-au propus să atragă atenția asupra importanței râurilor şi au reușit, prin activităţi precum colectarea deşeurilor, ateliere, parade eco, expoziţii.  Mesajele tinerilor au ajuns la membrii comunităților locale și au ajutat la creșterea gradului de conştientizare a situației râurilor la nivel local.

Patru școli din Cluj Napoca, Drobeta Turnu Severin, Hunedoara și Răucești, județul Neamț, fac parte din iniţiativa regională şi au marcat River Action Day prin diferite acţiuni dedicate râurilor din zonele lor. River Action Day marchează finalul programului „Școli Europene pentru o Planetă Vie” care dezvoltă cetățenia activă pentru cauze de mediu în cadrul unei rețele internaționale de profesori și elevi pasionați de natură.

Alături de Colegiul Tehnic Matei Corvin din Hunedoara, Colegiul Tehnic Lorin Sălăgean din Drobeta Turnu Severin, Colegiul Tehnic Energetic, Cluj Napoca, elevii Școlii Gimnaziale Răucești Neamț, coordonați de profesorul Traian Anton, au transformat ziua de 2 octombrie într-una importantă pentru râurile Moldova și Sărata.

Elevii au desfășurat activități de promovare, informare și conştientizare, cercetare a surselor de poluare ale râurilor, toate rezultatele fiind prezentate în cadrul unui simpozion. De asemenea, au fost ecologizate malurile celor două râuri din imediata lor apropiere.

Ideea River Action Day este unul dintre rezultatele evenimentului final al programului „Școli Europene pentru o Planetă Vie”. Acest program a luat naștere în anul 2009, concentrându-se să aducă împreună elevi și profesori, încurajându-i să-și asume responsabilitatea pentru mediul înconjurător și natura din Europa și să desfășoare acțiuni comune pentru modelarea viitorul Europei într-un mod durabil. Până în prezent, 5.000 de elevi cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani din 11 țări au participat și și-au pus în practică propriile proiecte ecologice.

 

G. NICORESCU