Elevii autiști au mari probleme la școală din cauza sistemului neadaptat

autism*31 de psihologi și 108 cadre didactice, instruiți în tehnici de lucru cu copii autiști * Frecvent este întâlnită o atitudine discriminatorie din partea cadrelor didactice și a părinților copiilor tipici față de copiii cu TSA

Fundația Romanian Angel Appeal a implementat proiectul „Comunitate pregătită, copil integrat – suport pentru integrarea școlară și socială a copiilor cu tulburări din spectrul autismului“, pe parcursul acestei luni, în parteneriat cu State Diagnostic and Counselling Center (SDCC) din Islanda și cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din București și din 9 județe ale țării (Bacău, Botoșani, Brăila, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea).
Potrivit organizatorilor, contextul apariției acestui proiect este caracterizat de nivelul redus de școlarizare în România a copiilor cu autism, determinat în mare măsură de următorii factori: copiii cu autism nu beneficiază de prezența în clasă a unui însoțitor (shadow); în mediul școlar lipsesc spații adaptate nevoilor copiilor cu autism; se lucrează într-o mică măsură cu curriculum adaptat; cadrele didactice nu au cunoștințele și deprinderile necesare lucrului cu copiii cu autism; nu există suficiente resurse umane pentru a face față nevoilor acestor copii. De asemenea, frecvent este întâlnită o atitudine discriminatorie din partea cadrelor didactice și a părinților copiilor tipici față de copiii cu TSA. Scopul proiectului a fost construirea unui model de colaborare inter-instituțională și abilitarea mediului educațional în vederea creșterii nivelului de integrare socială și educațională pentru copiii cu TSA. O vizită de studiu la care au participat reprezentanți ai partenerilor a fost realizată în Islanda în vederea înțelegerii modelului de abordare multidisciplinară de integrare școlară existent în Islanda. Au fost vizitate instituții ce oferă servicii în domeniul medical, educațional și social.
Nu mai puțin de 31 de psihologi din 10 centre TSA din țară au fost instruiți în tehnici de lucru cu copiii cu autism, menite să ajute la integrarea socială și școlară a acestora. Psihologii instruiți au oferit intervenții terapeutice în scopul creșterii autonomiei, funcționalității și capacității de relaționare pentru 100 copii cu autism, în cele 10 centre TSA, iar 100 părinți ai copiilor cu TSA au primit informații și suport în relația cu școala.
În cadrul proiectului, 108 cadre didactice au fost instruite în cadrul unui curs de 3 zile susținut de lectori din Islanda în vederea dezvoltării competențelor în metode de lucru la clasă cu copiii cu autism. La acest curs au participat și psihologii din centrele TSA în vederea actualizării informaționale și dezvoltării unor relații de colaborare cu cadrele didactice. Colaborarea a continuat și în cadrul activității de practică monitorizată online propusă în vederea sprijinirii profesioniștilor din centrele TSA prin consultanță specifică. 10 centre TSA și 20 școli au fost dotate cu consumabile și materiale educaționale specifice, iar un material adaptat după Ghidul Comunității Școlare, realizat de Autism Speaks, a fost tipărit în 100 exemplare și distribuit familiilor.
Finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, proiectul „Comunitate pregătită, copil integrat – suport pentru integrarea școlară și socială a copiilor cu tulburări din spectrul autismului“ are o valoare totală de 148.794 euro, din care 133.894 euro finanțare nerambursabilă și 14.900 euro co-finanțare. (G.N.)