Elevi de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra Neamţ, la prezidiu în Parlamentul European

În cadrul Zilei Euroscola, în ziua de 17 noiembrie, elevii participanți de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ au devenit efectiv membri ai Parlamentului European. În această calitate, ei discută în comisii și formulează propuneri legislative, dezbat propunerile în plen, adresează întrebări, fac comentarii și adoptă sau resping propunerile legislative într-o altă limbă decât limba maternă.
Împărțiți în grupuri multilingve, elevii simulează procesul decizional, elaborează soluții pentru probleme specifice tinerilor, întâlnesc personalități reprezentative ale Parlamentului European și au ocazia să le transmită acestora mesajul lor.
Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” Piatra Neamț a fost admis în proiectul Euroscola – 2017, astfel că 28 de elevi din clasa a XI-a E s-au aflat săptămâna trecută la Strasbourg pentru a participa pe 17 noiembrie la programul Euroscola. Invitația primită de Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, instituție de învățământ centenară, este rezultatul participării la cea de-a IX-a ediție a competiției Euroscola, cu proiectul Fact – Reflect – Act, implementat de elevi, în perioada mai – octombrie 2016. Colegiul este singura instituţie de învăţământ din judeţ selectată pentru a participa la acest eveniment.
Acest program a fost creat pentru a informa tinerii despre procesul de integrare europeană și pentru a promova participarea lor la construcția Uniunii Europene, peste 500 de elevi din Uniunea Europeană pentru o zi iau locul parlamentarilor, în fotoliile forului decizional european. Selecția echipajelor din țara noastră, participante la eveniment, este realizată de către Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, în cadrul unei competiții anuale.
Pentru a participa la dezbaterile din cadrul Parlamentului European și la competiția în echipe multinaționale Eurogame, elevii de la specializarea filologie bilingv engleză, s-au documentat privind politicile europene în domenii precum: Mediul și energia din surse regenerabile, Securitatea și drepturile omului, Asistența pentru dezvoltare, Viitorul Europei, Migrația și integrarea, Locurile de muncă pentru tineri.
„Proiectul în sine a fost o provocare pentru cei implicați. Elevii au aflat ce înseamnă colaborarea reală, aceea care duce o idee de la stadiul de simplu proiect la un produs concret care, în acest caz, a fost reprezentat de o piesă de teatru pe tema Crizei refugiaților într-o Europă a valorilor. S-a început, destul de nesigur, cu documentarea pe problematica migrației, cu dezvoltarea unui site-resursă pentru analiza și aprofundarea informației. S-a continuat cu participarea la discuții directe cu specialiști pe probleme de teorie politică și integrare europeană, cu distribuirea sarcinilor de lucru, cu elaborarea și optimizarea treptată a scenariului, cu organizarea repetițiilor și s-a finalizat cu reprezentații publice. Munca în echipă a presupus și elaborarea, atât în limba română, cât și în limba engleză, a raportului final de proiect”, a declarat inspectorul şcolar Elena Preda, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ.
Reprezentantul ISJ Neamţ a subliniat că participarea elevilor „digital natives”- coordonați și însoțiți la Strasbourg de dna prof. Brîndușa Andrei, director adjunct, și de dna prof. Petruța Lostun, la acest proiect, a cărui limbă de comunicare este engleza- reprezintă o oportunitate de învățare, de dezvoltare personală și profesională, aflată în complementaritate cu cele oferite de educația formală din cadrul sistemului de învățământ.
Geanina NICORESCU