Eleva de 10 la bac, aşteptată în Scoţia

Diana Dumitrescu

*În căutarea profesorilor care nu vorbesc de sus elevului

Diana Dumitrescu, fata de la „Rareş” care a obţinut media 10 la bacalaureat, are lumea la picioare. A fost deja acceptată la una dintre cele mai prestigioase universităţi de pe glob, în Scoţia, unde se va specializa în Film şi televiziune. „Nu resping ideea de a reveni în ţară…”, ne-a spus Diana. „Poate că tinerii n-ar mai pleca din România dacă ar avea o motivaţie să rămână aici…”.

Diana, la cei 19 ani ai săi, se consideră norocoasă pentru mintea ageră cu care a înzestrat-o Dumnezeu şi pentru familia unită care i-a creat oaza de linişte de care avea nevoie pentru a se concentra la învăţătură. la şcoală a fost mereu prima. A terminat gimnaziul la Şcoala Generală nr.2 din Piatra Neamţ şefă de promoţie, apoi a urmat cursurile Colegiului „Petru Rareş”, pe care l-a absolvit cu brio. La bacalaureat a optat pentru fizică, o materie care-i este dragă „pentru că este foarte logică şi se aplică în realitate, în viaţa de zi cu zi”.

Diana este o tânără volubilă, cu simţul umorului, care a înţeles că fiecare etapă a vieţii trebuie trăită aşa cum „cere” vârsta.

„Am avut o adolescenţă perfect normală. Am învăţat constant şi am avut destul timp liber să mă dedic pasiunilor mele – pictura, filmul. Chiar am şi urmat cursuri de desen, pentru că-mi place această latură artistică. Filmul mă pasionează foarte mult, mai ales cel psihologic. Am ales Universitatea din Glasgow pentru că-mi poate deschide orizontul spre film, producţie, regie şi, de ce nu, publicitate. Acolo este un alt sistem de învăţământ, profesorii comunică mai mult cu elevii… e discrepanţa foarte mare faţă de găseşti în universităţile din România. Îmi pare rău, dar asta e realitatea. Prea  puţini profesori de aici sunt dispuşi să intre într-un  dialog cu elevul, să nu-i vorbească de sus”, ne-a mai spus Diana.

Diana nu şi-a făcut planuri pe termen lung. Va vedea la momentul potrivit. Preferă să meargă din aproape în aproape, să descopere lumea, să trăiască frumos.

Deocamdată, tânăra îşi face bagajele pentru vacanţă: „Cred că voi pleca la Braşov, cu prietenii; cu toţii merităm o pauză de relaxare”.

 

Geanina NICORESCU