Elev de 7 ani lovit pe trecere

elevNici nu a început bine şcoala, că au şi apărut evenimentele rutiere în care elevii sunt implicaţi. Nu mai departe de marţi, 16 septembrie, un băieţel de 7 ani care venea de la şcoală a fost lovit pe trecerea de pietoni.

În jurul orei 13, băieţelul a ajuns la trecerea de pietoni de pe strada 1 Decembrie 1918, în zona Lidl din cartierul Dărmăneşti, şi s-a angajat în traversarea străzii, moment în care a fost acroşat de un autoturism. „Un bărbat în vârstă de 47 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a acroşat un pieton, un minor în vârstă de 7 ani, care s-a angajat în traversarea străzii 1 Decembrie 1918 prin loc marcat corespunzător”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. O ambulanţă a preluat copilul şi l-a transportat la spital, unde în urma investigaţiilor medicii din UPU au stabilit că băiatul a suferit doar câteva contuzii.

Din fericire, primul accident produs de la începerea noului an şcolar nu a fost unul foarte grav şi copilul care a fost lovit a dovedit că ştie regulile de bază pentru a se deplasa ca pieton de la şcoală spre casă. Cu toate acestea, poliţiştii au atenţionat de nenumărate ori ca părinţii să nu lase copiii nesupravegheaţi în drumul spre şcoală sau la întoarcerea acasă. Oamenii legii au în program acţiuni comune cu cadrele didactice pentru a prelucra materiale informative şi de prevenire care îi învaţă pe elevii mai mici sau mai mari regulile unui comportament în siguranţă în spaţiul public şi în zona şcolilor. Dar  e bine ca şi părinţii şi cadrele didactice să se implice şi să nu-şi lase copiii nesupravegheaţi.

Cristina IORDACHE