* Sindicatul Liber din Învăţământ cere clemenţă pentru dascălii care se apropie de pensie
Dascălii care au urmat doar liceul fie se înscriu la facultate, fie riscă să-şi piardă postul de titular pentru care au dat examen. Practic, pentru îmbunătăţirea calităţii actului educaţional, ministrul Educaţiei a stabilit să rămână la catedră numai educatoarele şi învăţătoarele cu studii superioare, iar cele care au absolvit doar liceul pedagogic să devină suplinitoare. Această decizie a stârnit reacţii din partea sindicaliştilor, care, ştiind foarte bine că mai sunt doar patru ani până la intrarea în vigoare a ordonanţei cu pricina, cer deja unele derogări. Evident, reacţiile vin acum pentru că este anul în care se poate prinde „ultimul tren” pentru înscrierea la o facultate cu absolvire în 2018, data aaplicării normativului.
Astfel, Sindicatul Liber din Învăţământ, reprezentat la Neamţ de profesorul Gabriel Ploscă, a înaintat o adresă ministrului, prin care solicită menţinerea titularizării cadrelor cu studii medii care mai au câţiva ani până la pensionare.
Cererea sindicatului din învăţământ vine ca urmare a numeroaselor sesizări primite de la membri de sindicat, educatori şi învăţători cărora directorii de şcoli le-au pus în vedere să se înscrie la o instituţie de învăţământ superior, deşi termenul instituit de Ordonanţa 92/2012 este anul 2018.
„Menţionăm şi faptul că marea majoritate a cadrelor didactice, educatoare şi învăţători, cărora le sunt aplicabile prevederile articolului 247, mai au câţiva ani până la împlinirea vârstei standard de pensionare, astfel încât obligarea acestora să finalizeze studii universitare de licenţă presupune un efort financiar foarte mare, fără a aduce plus valoare în ceea ce priveşte calitatea actului de instrucţie şi educaţie”, se arată în adresa înaintată de FSLI.
Aşadar, cel puţin în acest moment, informaţia este că educatorii şi învăţătorii care au studiat şcoala pedagogică, chiar dacă au ani buni de experienţă la catedră, trebuie să se întoarcă pe băncile şcolii.
Geanina NICORESCU
Aceasta e o cerinta aberanta, facuta doar pt ca facultatile sa mai aiba cursanti dupa dezastrele de la bac…Nu cred eu ca o educatoare sau un invatator cu facultate e mai capabil decat unul fara facultate, ci dimpotriva….La cum se fac facultatile de azi, eu nu as da unul de 50 pe doi de 25….