Începând de anul viitor, o nouă materie ar putea fi obligatorie în şcoli. Este vorba despre Educaţia pentru sănătate, disciplină care abordează – pe lângă aspecte ce ţin de alimentaţie sau de un stil de viaţă sănătos – şi chestiunea sensibilă a relaţiilor intime. Lansată şi aprobată în 2003, programa şcolară pentru disciplina opţională Educaţie pentru sănătate şoca opinia publică prin capitolul referitor la sexualitate, Ministerul Educaţiei încercând, prin acea programă, să convingă elevii că homosexualitatea masculină sau feminină, sexul oral sau sexul anal şi masturbarea în grup ar fi toate manifestări ale unei sexualităţi normale. Ca material didactic şi suport de curs pentru acest opţional, MEC recomanda un Kit Multimedia care urma să prezinte elevilor toate perversităţile sexuale ca fiind absolut fireşti. Modificată, ca urmare a opoziţiei unui număr mare de părinţi, programa şcolară aprobată în 2004 lasă, totuşi, loc de ambiguităţi. Prevăzut pentru clasele I-XII, programul prevede, la clasa a II-a, demonstrarea diferenţelor dintre fetiţă şi femeie, în timp ce copiilor de clasa a VI-a şi a VII-a le pot fi indicate anumite „adrese utile” care înseamnă, de fapt, cabinete de avort şi planning familial. Despre felul în care ar trebui elaborată şi predată această materie, am stat de vorbă cu psihologul şi scriitorul Vasile Baghiu, specialist în cadrul Serviciului de Promovarea Sănătății din cadrul Direcţiei pentru Sănătate Publică Neamț şi inițiatorul unor proiecte inedite, între care se numără editarea primei reviste de educație pentru sănătate din România.
Rep.: De când vă ocupaţi de problema educaţiei pentru sănătate?
Vasile Baghiu: Din 1997, de când am fost transferat de la un laborator de toxicologie la Serviciul de Promovare a Sănătăţii din cadrul DSP Neamţ. O vreme am lucrat ca asistent medical în acest serviciu, iar din 2008 sunt psiholog în promovarea sănătăţii. În această calitate, am iniţiat o serie de proiecte, pentru că am constatat că este nevoie de iniţiativa personală în acest domeniu, în care sunt atât de multe de făcut. Spre exemplu, chiar în primul an al venirii mele aici, am iniţiat prima revistă de educaţie pentru sănătate din România, care se numea „Modus Vivendi”. Revista a apărut în 20 de numere, având susţinere financiară şi profesională din partea DSP, până în 2003, când am plecat cu o bursă în Germania. Proiectul a fost întrerupt şi nu a mai putut fi reluat, din motive ce nu ţin de mine. Văzând că revista nu a mai funcţionat, am iniţiat alte proiecte. Unul dintre acestea s-a referit la plăcerea lecturii, la „drogul lecturii”, cum l-am numit la un moment dat, iniţiativa pornind de la constatarea tristă că în zilele noastre lectura a devenit o activitate marginalizată şi chiar desconsiderată…
Rep.: Revenind la educaţia pentru sănătate, ce puncte slabe consideraţi că are acest program, în forma actuală?
V. B.: Modul în care se face educaţie pentru sănătate în şcoli lasă de dorit. Şi am să vă dau doar trei exemple de titluri de programe de educaţie pentru sănătate care s-au derulat în şcoli acum câţiva ani şi care mi s-au părut, la vremea aceea, inadecvate, opunându-se valorilor morale de care toţi ar trebui să ţinem cont. Astfel, un program de prevenire a consumului de alcool în rândul elevilor are sloganul „Tăria este bună doar la caracter” sau, și mai lipsit de subtilitate, „Tăria, bună la caracter”. Nu trebuie să fii psiholog ca să înțelegi că asocierea tăriei cu caracterul într-un mesaj afirmativ poate reverbera în subconștient în înțelesul opus celui de prevenire a consumului de „tărie”. Al doilea exemplu de slogan: „Fumatul este chiar singura ta plăcere?!”, mesaj însoţit de o poză a unei dive îmbrăcată sumar, inducând ideea că fumatul nu trebuie să fie singura plăcere a adolescenţilor, ci poate fi însoţit de plăcerea sexuală. Un alt exemplu: „Tinerilor le place să încerce” – un mesaj referitor la educaţia pentru sănătatea sexuală, care sună, de fapt, ca un îndemn la începerea vieții sexuale. Când mergi la clasă cu un asemenea mesaj, sugerezi faptul că toţi adolescenţii vor să-şi înceapă viaţa sexuală, punându-i într-o situaţie delicată pe cei care nu au avut relaţii intime şi care sunt de fapt majoritari, aşa cum arată statisticile.
Rep.: Cum acţionează aceste mesaje asupra psihicului adolescenţilor?
V. B.: Aceste mesaje ambigue pot face mai mult rău decât bine… Am avut o discuţie cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, fiind invitat să-mi spun părerea, într-o conferinţă desfăşurată la Iaşi, pe această temă. S-au iscat tensiuni, însă, până la urmă, ce a depins de mine am făcut, adică am atras atenţia asupra inadecvării mesajelor. Din păcate, ele funcţionează în toată ţara, chiar şi în prezent, deşi cei de la Institutul de Sănătate Publică din Bucureşti mi-au promis că vor da dispoziţie ca să se renunţe la aceste mesaje.
Rep.: Cum consideraţi că ar trebui să se facă educaţia privitoare la relaţiile intime?
V. B.: Educaţia pentru sănătatea sexuală trebuie să se axeze, în primul rând, pe promovarea abstinenţei până la căsătorie. Aşa este normal, atât din punct de vedere medical şi psihologic, cât şi din punct de vedere moral. Adolescenţii nu au sentimentul responsabilităţii, iar preocupările lor trebuie să fie, de fapt, cele care ţin de învăţătură. Începerea vieţii sexuale în adolescenţă aduce – pe lângă riscul bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite sau a abandonului şcolar – o serie de probleme de natură psiho-emoţională: apar frustrări, nemulţumiri, depresii care pot marca adolescenţii pentru tot restul vieţii lor. De aceea, le vorbim tinerilor despre castitate, despre valorile morale, despre întemeierea unui cămin, despre responsabilitate şi maturitate sau despre etapele vieţii.
Rep.: De anul viitor, Ministerul Educaţiei doreşte introducerea Educaţiei pentru Sănătate ca materie obligatorie în curricula şcolară. Cum ar trebui gândit subcapitolul referitor la viaţa intimă?
V. B.: Educaţia pentru sănătatea sexuală trebuie să îndeplinească o condiţie de bază: adecvarea la vârstă. Nu îi învăţăm pe copiii de clasele a III-a sau a IV-a cum se pune prezervativul… Din păcate, există şi astfel de iniţiative în şcolile noastre. Aşa-numiţi educatori sanitari, fără să ţină cont de vârsta copiilor, le vorbesc acestora despre contracepţie sau despre alte lucruri din zona sexualităţii, nepotrivite vârstei şi capacităţii lor de înţelegere. La clasele primare, educaţia pentru sănătate este predată, de regulă de învăţători, dar şi de reprezentanţii diferitelor ONG-uri, specialişti, psihologi, medici, asistenţi medicali, consilieri etc.
Rep.: Dacă se petrec situaţii de genul celor pe care le semnalaţi, cum pot interveni părinţii, pentru a-şi retrage copiii de la astfel de cursuri?
V. B.: În mod normal, pentru participarea la astfel de cursuri, părinţii trebuie să fie informaţi, cerându-li-se acordul scris. Aşa ar trebui să se procedeze, însă, în realitate, aceste chestiuni sunt scăpate de sub control… Eu pledez pentru ca şcoala să rămână un spaţiu în care să se facă o educaţie a valorilor. În general, se crede că occidentul nu ţine cont de aceste reguli, dar în şcolile occidentale părinţii sunt întrebaţi dacă sunt de acord să-şi trimită copiii la cursurile de educaţie sexuală, iar adecvarea acestor programe la vârsta elevilor este o regulă clară.
Rep.: Ce părere aveţi despre conţinutul manualelor de Educaţie pentru sănătate?
V.B.: Sunt de părere că manualele au deficienţe. Eu chiar lucrez, în momentul de faţă, la un manual de Educaţie pentru sănătate şi sper să-l pot finaliza cât de curând. Multe din conţinuturile programei actuale sunt bune, altele însă nu-şi găsesc locul acolo. Ceea ce pot eu face, ca specialist în promovarea sănătăţii, este să propun viziunea mea asupra acestui domeniu, pledând pentru normalitate, pentru valori, pentru firesc. De altfel, elevii sunt foarte receptivi la noţiunile şi valorile pe care le transmit, în cadrul orelor de Educaţie pentru sănătate. Reacţiile lor, interesul pe care îl manifestă faţă de subiectele discutate şi întrebările pe care mi le pun îmi demonstrează că abordarea mea este cea firească şi cea potrivită, în concordanţă cu aşteptările lor.
A consemnat Irina NASTASIU