Eduard Andronache – cel mai bun comandant de descarcerare

andronache eduard 

Plutonierul adjutant Eduard Andronache, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, a fost desemnat drept cel mai bun comandant de echipaj de descarcerare la etapa judeţeană a concursului ce s-a încheiat recent.

Distincţia a fost acordată pe baza rezultatelor mai mult decât meritorii pe care echipa sa le-a obţinut: locul I la etapa judeţeană a concursului de descarcerare şi prim ajutor calificat şi locul III la etapa zonală. „Este un premiu care mă onorează, ştiu că putem mai bine, acest premiu mă obligă şi mă motivează pentru ca împreună cu echipa să reprezentăm unitatea cât mai bine la etapele următoare ale concursului, dar cel mai mult îmi doresc să îmi îndeplinesc misiunile cu succes” a declarat plt. Adj. Eduard Andronache, care se antrenează zilnic pentru a fi pregătit şi este bucuros ori de câte ori vreunul din cei salvaţi de el îl sună să-i mulţumească, aşa cum s-a întâmplat la ultima misiune.

Militarul mai spune că nu deţine nici un secret sau vreo formulă magică pe care să le invoce înaintea misiunii, singura lui dorinţă şi preocupare fiind aceea de a-şi ajuta semenii şi pentru asta face tot ce îi stă în putinţă de fiecare dată.

Ieri, în cadrul Săptămânii Altfel, ultima serie de elevi care a venit în vizită la Detaţamentul de Pompieri Piatra Neamţ a putut urmări o demonstraţie prezentată de echipajul proaspătului premiat.

Plutonierului adjutant Eduard Andronache a fost încadrat în anul 2006 la ISU Neamţ, ca servant pe una dintre autospecialele de stins incendii. În luna noiembrie a aceluiaşi an a urmat cursul de descarcerare şi prim-ajutor calificat, iar de atunci îşi desfăşoară activitatea de salvator în ramura descarcerării.

Experienţa pe care a acumulat-o în aceşti ani este una vastă, îndeplinind misiuni de salvare diverse, de la accidente între autoturisme, până la cele în care au fost implicate camioane sau trenuri de călători.

Cristina IORDACHE