După temperaturi apropiate de iarnă, revine căldura

andries1*În Neamţ, la mijlocul acestei săptămâni, valorile din termometre vor urca până la 28 de grade Celsius!

*Ploile vor fi rare, iar cerul mai mult senin

*După acest episod, din 23 septembrie apar ploile de toamnă, reci şi insistente

Toamna cu parfum de struguri copţi, dă vremea rece pe căldură şi zile însorite.

În Neamţ, pe parcursul acestei săptămâni vor fi puţine precipitaţii. Valorile maxime ale aerului vor fi cuprinse între 23 şi 28 de grade Celsius. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul menţionat, temperaturile nocturne ale aerului se vor situa între 9 şi 13 grade Celsius. Pe crestel înalte ale masivului Ceahlău va fi mai rece, respectiv 5 grade Celsius.

Astăzi, la Piatra Neamţ, cerul va fi ma mult senin, cu o maximă în termometre de 23 de grade Celsius. Vântul va sufla moderat. După lăsarea întunericului, temperatura minimă va scădea până la 9 grade Celsius. A doua zi, cerul va fi variabil. La amiază, se vor înregistra 24 de grade Celsius. Şi miercuri, timpul va păstra acelaşi aspect. Pentru joi, ANM prevesteşte o zi caldă şi însorită. La orele prânzului vor fi 26 de grade Celsius. După lăsarea întunericului, temperatura minimă va fi de 13 grade Celsius. Vineri va fi cel mai cald, cu o maximă de 28 de grade Celsius! Pe cer nu vor fi nori, iar vântul va adia uşor. A doua zi, căldura va bate în retragere. Faţă de ziua precedentă, la amiază temperatura aerului va fi cu 5 grade mai puţin. În schimb, cerul nu va fi brăzdat de niciun nor. În ultima zi din săptămână, timpul îşi va păstra aspectul, doar la amiază e posibil să cadă ceva precipitaţii. Temperatura maximă a aerului va fi de 23 de grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări izolate.

Dar încă de ieri, vremea îşi arăta intenţiile de modificări în termometre. La ora 12, în Piatra Neamţ era cel mai cald, respectiv 20 de grade Celsius. La Roman şi Târgu Neamţ, temperatura maximă a aerului urcase până la 18 grade Celsius.

La polul opus, sus, pe crestele semeţe ale masivului Ceahlău temperatura aerului indica doar 7 grade Celsius.

Conform tradiţiei populare, luna lui „Răpciune” deschide uşa toamnei, iar timpul va schimbător. De asemenea, este şi perioada vinului. Din acest motiv, acestei luni i se mai spune şi “Viniţel”, fiindcă acum se culege rodul viilor. Dat fiind că începe un nou anotimp, oamenii au făcut o legatură între acestă lună şi vreme. Astfel, dacă în septembrie e cald, în  ”Brumarel” timpul va fi rece şi cu multe precipitaţii. În cazul în care, în septembrie înfloresc scaieţii, atunci toamna va fi lungă şi frumoasă. Dacă rândunelele pleacă repede, e semn că iarna se apropie. Una peste alta, meteorologii prevestesc o toamnă cu temperaturi apropiate de normalul climatologic. În Moldova, cele mai multe precipitaţii se vor înregistra în luna noiembrie.

V. ANDRIEŞ