Duminică se dă startul celei de-a 44-a ediții a „Vacanțelor Muzicale“

* Festivitatea de deschidere a festivalului va fi urmată de un concert simfonic susținut de Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici“ din Chișinău

Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ organizează, în perioada 2-8 iulie, cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra Neamț“. Și în acest an, pe scena festivalului vor urca artiști de valoare, alături de formații sau ansambluri apreciate pe plan internațional.

Festivitatea de deschidere a festivalului va avea loc duminică, 2 iulie, în Piața Turnului, la ora 21.00, fiind urmată de un concert simfonic susținut de Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici“ din Chișinău, dirijată de maestrul Mihail Agafița. Solist va fi flautistul Ion Bogdan Ștefănescu.

Programul va cuprinde Uvertura Egmont op. 84 (Ludwig van Beethoven), Concertul în Re Major KV 314 pentru flaut și orchestră (Wolfgang Amadeus Mozart) și Simfonia nr. 5 în do minor op. 67 (Ludwig van Beethoven).

Mihai Agafița, dirijor

Este un valoros reprezentant al tinerei generații de dirijori, susținând, în decursul a douăzeci ani, circa șase sute de concerte simfonice și spectacole de operă și balet alături de colective din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Cehia, Ucraina și Belarus, precum și diverse turnee în Grecia, Portugalia, Italia, Franța, Malta și Tunisia.

Născut în 1973, în Republica Moldova, Mihail Agafița studiază dirijatul la Institutul de Stat al Artelor din Chișinău. Absolvă Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa de dirijat a lui Dumitru Goia, sub a cărui îndrumare studiază ulterior ca masterand la cursul de studii aprofundate, specializarea Stilistică dirijorală – Dirijat orchestră. În anii 2005-2007, se perfecționează la cursurile de măiestrie susținute de reputatul dirijor Patrick Strub, organizate de Ambasada Germaniei la Chișinău.

Din 2004, deține funcția de dirijor permanent al Filarmonicii Naționale a Republicii Moldova, iar din anul 2013, obține prestigioasa poziție de prim-dirijor și devine director artistic al Orchestrei Simfonice din cadrul aceleiași instituții.

Între anii 2009-2013, este dirijor permanent al Filarmonicii „Transilvania“ din Cluj.

Mihail Agafița participă la prestigioase festivaluri internaționale de muzică, unde prestația sa dirijorală este întâmpinată cu entuziasm de public și apreciată la superlativ de către mass-media.

Colaborează cu personalități de renume ale lumii muzicale. Momente inedite ale carierei sale le constituie colaborarea cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, precum și evoluția în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu“ (București, 2011) la pupitrul Filarmonicii „Transilvania“ din Cluj. Importante, de asemenea, au fost și colaborările cu Filarmonica „George Enescu“ și Orchestra Națională Radio din București.

Din anul 2010, Mihail Agafița devine membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova.

Repertoriul său impresionant conține creații muzicale de diverse genuri și stiluri, de la preclasic la contemporan, printre care și lucrări în primă audiție.

Pentru merite deosebite în dezvoltarea și propagarea artei muzicale și activitate concertistică intensă, prin decret prezidențial, în anul 2010, i-a fost conferit titlul onorific de „Maestru în Artă“.

Ion Bogdan Ștefănescu

S-a născut în orașul Câmpina, județul Prahova, la data de 25 aprilie 1969. Este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală – secția Flaut – la clasa prof. Virgil Frâncu (1993), obține diploma de „Master of Music“ la Universitatea Illinois din Urbana – Champaign, SUA (1995), unde l-a avut ca profesor pe renumitul flautist englez Alexander Murray. În paralel cu studiile de masterat, a activat, în cadrul Universității Illinois, în calitate de asistent al prof. Alexander Murray (1994-1995). Este doctor în muzică din anul 2002, când a obținut înalta calificare profesională la Universitatea de Muzică din București, cu lucrarea intitulată „Tehnici și timbralități arhaice în creația contemporană pentru flaut“, avându-l ca profesor îndrumător pe compozitorul Octavian Nemescu.

După terminarea studiilor universitare, a fost angajat în calitate de cadru didactic la catedra de Flaut a Universității Naționale de Muzică din București, unde a activat între anii 1993-1998. Din 1998 până în prezent este membru al Orchestrei Filarmonice „George Enescu“ din București, unde ocupă funcția de prim flautist, șef de partidă. Din anul 2007 este și solistul Filarmonicii „Banatul“ din Timișoara.

Activitatea artistică și-a început-o de la vârsta de paisprezece ani, în 1983, când a debutat ca solist, pe scena Ateneului Român, într-un concert de Vivaldi, acompaniat de Orchestra Tineretului Bucureștean. Din anul 1983 și până în prezent, Ion Bogdan Ștefănescu a desfășurat o intensă activitate artistică, ce a constat în nenumărate recitaluri și concerte, în România și în străinătate: Anglia, Franța, Spania, Cehia, Coreea de Nord, Japonia, SUA, Ungaria, Italia, Germania, Olanda, Elveția, Suedia, Norvegia.

A participat la numeroase festivaluri naționale și internaționale: „George Enescu“, edițiile 1985, 2003, 2005 (în dublă ipostază: de solist și de dirijor al Orchestrei de Cameră Radio), 2007, 2009 (invitat cu două recitaluri), 2011, 2013, Culture Escape (Elveția, 2007), Zeit für Musik (Bayreuth, Germania, 2006), Festivalul Steingreber (Bayreuth, Germania, 2006) etc.

Între distincțiile obținute pentru meritele sale artistice se numără: „Diploma și medalia de excelență“, acordate de UNIMIR, 2013; „Meritul Cultural“ în grad de Cavaler, medalie conferită de Președintele României, 2011; Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare, acordat formației camerale „Trio Contraste“, al cărui membru este, 2009; Premiul Revistei „Muzica“ pentru interpretare, 2009; Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistică, 2007; Medalia „Meritul Cultural“ conferită de Președintele României, 2004.

Ion Bogdan Ștefănescu este membru fondator al ansamblurilor „Procontemporania“ și „Profil“ și al ansamblului „Barock Orchestra“. De asemenea, este membru al trioului „Contraste“ și al cvintetului de suflători „George Enescu“.

Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Serghei Lunchevici“, Chișinău

 Colectiv emerit din Republica Moldova, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici“ a fost fondată în anul 1930. Pe parcursul activității sale, a avut rolul de emisar al artei și culturii, devenind, în timp, unul dintre ansamblurile de vârf din țară.

În prezent, Orchestra reunește un grup de peste optzeci de instrumentiști profesioniști, constituind un organism cu bogate tradiții muzicale și o activitate concertistică intensă.
Maeștrii Alexandr Klimov și Pavel Bacinin au fost cei care au pus bazele acestui colectiv. În primii zece ani ai existenței sale, Orchestra a activat în Tiraspol, iar în 1940, și-a schimbat sediul la Chișinău. Tot atunci a fost inclusă în componența Filarmonicii de Stat din Moldova.

Printre personalitățile artistice de renume mondial care au colaborat cu Orchestra Filarmonicii Naționale pe o perioadă de circa optzeci și cinci ani, se numără compozitorii D. Șostakovici, D. Kabalevski, A. Haciaturian; dirijorii A. Gauk, K. Kondrașin, A. Jansons, K. Oesterreicher, M. Brediceanu, H. Chekijzan, V. Doni, I. Florea, O. Bălan, H. Andreescu, Cr. Mandeal, I. Dumănescu; soliștii D. Oistrah, V. Tretiakov, Șt. Ruha, M. Rostropovici, E. Gilels, Sv. Richter, D. Bașkirov, P. Serebriakov.

Preocupată de acuratețea interpretărilor, înalt apreciată de publicul meloman și critica muzicală, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici“ a fost invitată pentru a susține numeroase concerte pe cele mai importante scene din Moldova și a efectuat turnee de mare succes peste hotarele țării. Orchestra se numără, la fel, și printre protagoniștii Festivalurilor Internaționale din Germania, Italia, Portugalia, România.

Pasiune și entuziasm, muncă asiduă de făurire și acumulare a experienței, continuă căutare a noilor idei – sunt toate acele elemente prin care se manifestă și se consolidează rezultatele de colaborare a câtorva generații de muzicieni, care au dat naștere marelui colectiv artistic din Moldova, ce poartă numele de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici“.

Irina NASTASIU