DSP Neamţ îndeamnă la donare de sânge

donare*Nu sunt acceptaţi bolnavii şi persoanele cu miopie peste 6

 

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ lansează un apel la donare benevolă. Prin puterea exemplului, săptămâna aceasta câteva zeci de persoane din rândul politicienilor şi al şefilor din administraţia publică locală şi judeţeană au recurs la acest gest civic responsabil, care contribuie la salvarea de vieţi omeneşti.

„În această perioadă, sistemul sanitar se confruntă cu o acută lipsă de sânge, situaţie ce ar putea conduce la deteriorarea stării de sănătate a unor pacienţi sau, mai grav, la pierderi de vieţi omeneşti.

Sângele este un produs care nu poate fi cumpărat, nu poate fi produs şi nu poate fi obţinut decât prin bunăvoinţa celor de lângă noi”, se arată în comunicatul de presă semnat de întreaga conducere a DSP Neamţ.

Ministrul Sănătăţii, prin intermediul direcţiilor de sănătate publică, face un apel la solidaritatea umană, încurajând populaţia să doneze voluntar sânge.  Însă, aşa cum a subliniat conducerea DSP Neamţ, pentru a deveni donator de sânge trebuie îndeplinite următoarele condiţii: vârsta cuprinsă între 18-60 ani, greutate peste 50 Kg, puls regulat, de 60 -100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării şi să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune arterială, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), tuberculoză, sifilis, malarie, epilepsie si alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer gastro-duodenal, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele: psoriazis, vitiligo, miopie forte peste (-) 6 dioptrii ori cancer.

 

Geanina NICORESCU