DSP Neamț anunță că mai sunt de vaccinat cu ROR aproximativ 12.500 de copii

* Medicii de familie mai au disponibile în jur de 1.500 de doze * Anul trecut doar unul din trei copii a fost vaccinat împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei

Țara noastră adăpostește cel mai mare focar de rujeolă din Europa. Potrivit autorităților, ca măsură de limitare a extinderii rujeolei, a fost organizată și se desfășoară la nivel național o campanie de imunizare a copiilor cu vârste cuprinse între nouă luni și nouă ani. Practic, se desfășoară atât cât ține stocul de vaccin.

Rujeola, oreionul și rubeola sunt boli comune, deosebit de infecțioase și care pot genera complicații severe, inclusiv meningită, inflamarea creierului (encefalită) și surzenie. Medicii recomandă imunizarea împotriva acestor trei boli (rujeolă, oreion, rubeolă) care sunt aparent doar „boli ale copiilor“, dar care la vârsta adultă, oreionul poate cauza umflarea ovarelor sau a testiculelor, pe când rubeola poate să stea la baza unor avorturi, nașteri premature sau a unor copii cu malformații.

În anul 2015, epidemiologii Direcției de Sănătate Publică Neamț semnalau faptul că doar 62% dintre elevii claselor I din județ au putut fi imunizați împotriva rubeolei, rujeolei și oreionului (ROR). Vaccinarea a fost refuzată de aproape 3.000 de părinți. Nici imunizările la vârste mai mici nu a mers prea bine, majoritatea părinților fiind sceptici în privința efectelor benefice ale serului. Anul trecut, doi din trei copii catagrafiați nu au primit acest vaccin. Practic, potrivit informațiilor oferite de dr. Mirela Grădinaru, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Neamț, în 2016 au fost vaccinați 5.582 de copii din totalul celor 15.728 catagrafiați în vederea vaccinării ROR. În primul trimestru al acestui an și-au primit doza 3.527 de copii din totalul celor 16.172 catagrafiați.

„Catagrafia cuprinde toate grupele de vaccinat: 9 luni – 1 an, 1-4 ani, 5-9 ani, copiii nou intrați în vaccinare, cât și restanțierii. La începutul lunii aprilie în județul Neamț erau disponibile 1.762 de doze de ROR. În medie se vaccinează 500 de copii pe lună la nivelul cabinetelor medicilor de familie din județul Neamț“, a precizat dr. Grădinaru.

Și totuși, ca orice produs farmaceutic, vaccinul ROR are contraindicațiile sale și „posibile reacții adverse“ înscrise pe prospect. Vaccinul trebuie să fie evitat de persoanele alergice la componentele sale, de persoanele cu o imunitate scăzută sau compromisă, de cele care fac transfuzii, cât și de femeile însărcinate ori care încearcă să conceapă un copil.

Vaccinul nu se administrează în următoarele situații: sarcină și alăptare, dacă au fost administrate injecții cu imunoglobulină (anticorpi pentru lupta împotriva infecțiilor) sau alt compus de sânge în ultimele 3 luni, reacție adversă severe la neomicină (antibiotic) sau gelatină, persoană care are un sistem imunitar slăbit , copilul este foarte bolnav (copilul va fi supus unui control medical riguros înainte de efectuarea vaccinului, iar la cei bolnavi sau cu febră se va amână vaccinarea până la însănătoșire).

Vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) a fost și încă mai este obiectul a numeroase controverse privind o posibilă legătură între imunizarea la rujeolă, oreion și rubeolă și dezvoltarea autismului. Controversa a plecat de la un studiu retras ulterior, care nota anumite conexiuni, însă mii de studii ulterioare, realizate de organisme medicale de prestigiu, au infirmat existența vreunei cauzalități.

Geanina NICORESCU