Dr. Victoria Marin, șefa Transfuzii Neamț, a răbufnit: „Riscăm să expire stocul de sânge A cu Rh negativ pentru că medicii din Spitalul Județean se încăpățânează să-l refuze!“

 

*Dr. Silviu Verzea, directorul medical al SJU Neamț, susține că nu are cunoștință despre asemenea situație

Centrul de Transfuzii Sanguine (CTS) Neamț are pe stoc 20 de pungi de sânge A cu Rh negativ care se apropie de termenul expirării, fapt paradoxal în condițiile în care, pe parcursul acestei luni, au fost situații în care la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț s-au amânat unele intervenții chirurgicale mai puțin urgente invocându-se deficitul de concentrate eritrocitare.

„Eu sunt foarte supărată pe acei medici din Spitalul Județean care au cerut sânge A cu Rh pozitiv și pur și simplu au refuzat să le dăm ceea ce aveam pe stoc și nu era nicio problemă să folosească la transfuzii, respective sânge A cu Rh negativ. Au ieșit în presă și au spus că au trebuit să amâne operații. În condițiile în care aveam și avem sângele potrivit, iar acesta riscă să expire. Este o problemă ce ține de pregătirea profesională, pentru că am citit și eu ghidul de specialitate referitor la modul de transfuzare și este clar că persoanele cu Rh pozitiv pot primi sânge Rh negativ. Numai invers nu este permis, pentru că persoanele cu Rh negativ vor avea reacții grave la transfuzie dacă vor primi sânge tip Rh pozitiv, cauzate de incompatibilitate“, ne-a declarat dr. Victoria Marin, director al Centrului de Transfuzii Sanguine Neamț.

Declarația șefei CTS Neamț l-a luat prin surprindere pe directorul medical al SJU Neamț, dr. Silviu Verzea. Acesta susține că nu a fost informat despre situații de acest gen. „Dacă doamna doctor Marin de la Centrul de Transfuzii are de lămurit o situație, să o discute cu mine. Așa mi s-ar părea normal. Deocamdată, nu pot să vă spun decât că în acest moment nu avem probleme în ceea ce privește desfășurarea programului operator, deci stocurile de sânge s-au echilibrat. Însă cu siguranță mă voi informa care a fost cauza acestei reacții venite din partea doamnei doctor și vom lămuri situația“, ne-a declarat dr. Silviu Verzea.

Evident, șicanele între medici n-ar trebui să existe, mai ales când la mijloc sunt vieți omenești. Este foarte clar că indicațiile de transfuzare sanguină sunt extreme de restrictive, însă ar trebui ca medicii să știe care sunt limitele și să profite de orice „portiță“ permisivă, mai ales în situații de criză.

Dr. Martin a subliniat că în prezent stocul de sânge din toate grupele sanguine este echilibrat, însă situația este, în general, imprevizibilă și pot apărea „n“ urgențe într-un timp foarte scurt. Vestea proastă este că numărul donatorilor este în scădere de la un an la altul. Cu toate că afluența de donator noi este în creștere, în urma analizelor de specialitate pentru depistarea afecțiunilor incompatibile cu donarea, foarte mulți dintre ei ajung să fie respinși. La CTS Neamț sunt zile în care, dintr-o medie de 20 de potențiali donatori, cel puțin 10 nu trec de selecție. De aceea, acest lichid vital este extrem de prețios și este mare păcat să fie călcat în picioare de orgolii…

Geanina NICORESCU