Două persoane interesate de postul de manager al Spitalului Județean

Este vorba despre un economist şi un director de clinică privată

Funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț este, din nou, scoasă la concurs, termenul limită de depunere a dosarelor fiind 22 iunie. Potrivit dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, actual manager interimar al unității, două persoane au solicitat, deja, conducerii o serie de informații necesare întocmirii proiectului de management.
“Două persoane au solicitat, în scris, informații financiare și doresc să viziteze spitalul. Mă bucură faptul că sunt deja candidați care doresc să ocupe funcția de manager, pentru că eu, una, nu o mai doresc. Numai în cazul excepțional în care până în ultima zi nu se va înscrie nimeni mă voi sacrifica și voi participa la examen”, ne-a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie.
Managerul interimar al spitalului a precizat că informațiile financiare au fost solicitate de economistul Alexandru Filimon și dr. Codruț Munteanu- medic primar chirurg și doctor în științe medicale, care în prezent conduce o clinică privată. Vizitarea spitalului de către candidați se poate face până pe 15 iunie.
Concursul va avea loc la Spitalul Județean, în două etape: cea de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor de participare stabilite în anunțul de concurs și eliminatorie, în data de 25 iunie, și etapa de susținere publică și de evaluare a proiectului de management, cu publicarea proiectelor pe pagina de internet a SJU pe 27 iunie și susținerea publică a proiectului pe 2 iulie. Afișarea rezultatelor va fi pe 3 iulie, eventualele contestații vor putea fi depuse pe 4 iulie, iar termenul de soluționare a contestațiilor este 6 iulie.

Geanina NICORESCU