Editura “Cetatea Doamnei” (director, ing. Viorel Nicolau) scoate cărţi; cărţi multe şi interesante, chiar dacă nu toţi autorii reuşesc să facă şi literatură de foarte bună calitate. Cele mai recente sunt volumele de versuri şi, respectiv, epigrame, semnate de Aspazia Sandu şi Nicolae Căruceru.
“Căutând lumina”, de Aspazia Sandu
Autoarea, despre care aflu dintr-o pagină a cărţii, este născută la 20 februarie 1951 la Talpa, Bârgăoani, şi ar fi profesoară de matematică la Bicaz. A publicat până în prezent nu mai puţin de şase volume de versuri în doar cinci ani. Cel de acum, destul de consistent cantitativ (256 pagini), structurat pe trei secţiuni ce poartă titluri destul de hilare (Pe verticală, Spre interior, Pe orizontală), conţine texte la fel de naive, în vers clasic, în care autoarea abordează subiecte preponderent religioase (cum e textul “Incursiuni”, poate cel mai lung din istoria literaturii române de la origini până în prezent, vreo 50 de pagini) dar şi unele aşa-zis filosofice. Iată cum invocă ea Divinitatea: “Ce fac Doamne pentru Tine / Nici nu mor nici nu trăiesc / mănânc, dorm, lucrez, mai cuget / şi mă plâng că-mbătrânesc! / Nu mi-ai spus să mut pământul / nici să mă trag de urechi / mi-ai cerut să merg prin lume / cu mesaje noi sau vechi…” Şi aşa mai departe cale de încă vreo 350 de strofe de acelaşi nivel literar. Cartea conţine, în fapt povestiri biblice repovestite cu rimă. Probabil autoarea cărţii crede că le dă prin asta un plus de frumuseţe. Din păcate, efectul la cititorul de poezie avizat e invers. O fi nobil să scrii despre Dumnezeu şi minunatele sale înfăptuiri şi făpturi din univers, dar dacă o faci fără talent îl superi, cu siguranţă, chiar pe El.
Nicolae Căruceru: “Catrene cu ochi şi cu sprâncene”
Autorul pietrean, cunoscut cititorilor din celelalte volume de catrene, epigrame, fabule, distihuri, monostirhuri etc se autodefineşte chiar din primul catren: “Sunt un autor / De demult adult / Cu puţin umor / Şi nimic mai mult”. Ultimul vers e doar o dovedă de modestie. Ceea ce scrie Nicolae Căruceru în cele 140 de pagini ale cărţii sale cu un umor savuros reprezintă o persiflare acidă a tuturor relelor societăţii româneşti, de la corupţia generalizată la incompetenţa administrativă, autorul atacând toate păcatele lumeşti, şi cele biblice şi cele “civile”. Dar, ca să nu ocupăm spaţiul cu adjective de circumstanţă, vom reda trei dintre catrenele din acest volum, cu recomandarea de a fi căutat şi citit. Primul se intitulează “Eficienţa plagiatului”: E-atât de cult şi de bogat / la cap, că mintea-i dă pe-afară. / Şi-n pauzele de ţigară / Îşi trage câte-un doctorat”. Alt catren, “Unii”: “Cum se fură cu toptanul / Unii duc o viaţă sacră / Cu cei care vor ciolanul / Şi-şi fac rost de carne macră”. În sfârşit, catrenul intitulat “Carul vieţii”: “Nu se mai ştie azi la noi / de trage cineva la car/ Deşi spun unii tot mai clar / Că e un excedent de boi”. Nicolae Căruceru, autorul care nu a venit niciodată cu rebuturi în cărţile sale. De reţinut.