Două accidente grave la sfârșitul săptămânii

Duminică dimineață, pe DN 15, la Costișa, s-a produs un accident grav, cel mai probabil pe fondul oboselii la volan.

În jurul orei 5, un autoturism care circula dinspre Piatra Neamț spre Bacău a ieșit de pe șosea și s-a izbit într-un copac, de pe cealaltă parte a drumului. În mașină erau și doi pasageri. „Din primele cercetări, se pare că în timp ce conducătorul autoturismului, un tânăr de 25 de ani, din Târgu Mureș, se deplasa pe direcția Piatra Neamț – Bacău, a pierdut controlul autovehiculului și a ieșit în afara carosabilului, pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un copac. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic și a rezultat că nu se afla sub influența alcoolului“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Șoferul și doi pasageri, unul în vârstă de 32 și celălalt de 46 de ani, au suferit leziuni și au fost transportați cu ambulanțele la spital.

*Impact violent, la Bistrița, două mașini au rupt gardurile caselor

Sâmbătă, 13 mai, în jurul orei 8, tot pe DN 15, dar la Bistrița (comuna Alexandru cel Bun), a avut loc un violent accident provocat de neacordarea de prioritate.

Un autoturism care venea de la mănăstire a intrat pe drumul cu prioritate fără să se asigure suficient și fără să acorde prioritate unei autoutilitare care venea dinspre Piatra Neamț. În urma impactului deosebit de puternic, ambele mașini au ricoșat și au rupt gardurile caselor de pe fiecare parte a șoselei. Șoferul autoturismului, un bărbat de 42 de ani, a rămas prins între fiarele mașinii. Pompierii pietreni de descarcerare au intervenit cu autospeciala și au scos șoferul din mașină, acesta fiind apoi transportat la spital.

Polițiștii rutieri au făcut cercetări la fața locului și au stabilit că celălalt șofer nu consumase alcool. „Se pare că în timp ce un conducător auto, un bărbat în vârstă de 42 de ani, conducea un autoturism dinspre Mănăstirea Bistrița spre DN 15, la intersecția cu drumul național nu a acordat prioritate de trecere unei autoutilitare, care se deplasa pe direcția de mers Piatra Neamț – Bicaz, cu care a intrat în coliziune. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 42 de ani care a fost preluat și transportat la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț. A fost testat alcoolscopic conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 46 de ani, rezultatul a fost negativ, iar celălalt șofer nu a putut fi testat din cauza rănilor suferite, urmând a fi prelevate mostre biologice“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Șoferul autoutilitarei a scăpat cu răni ușoare. În ambele cazuri au fost deschise dosare pentru vătămare corporală din culpă.

Cristina IORDACHE