Dosarul jafului de la Poştă a ajuns pe masa procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Neamţ. Aflată până de curând în lucru la Parchetul Neamţ, ancheta vizează un prejudiciu mai mare de 500.000 de euro şi suspiciunea de grup criminal organizat în care cei şapte suspecţi, sau o mare parte din ei, s-ar fi constituit pentru a da atacul asupra maşinii Poştei, din mai 2013. În maşina jefuită la Bârgăuani erau peste 2,2 milioane de lei, banii pentru pensiile oamenilor. Parchetul Neamţ a declinat competenţa de soluţionare a cazului către DIICOT Neamţ.
Ieri, Eduard Constantin Mărgean (30 de ani), din Piatra Neamţ, a ajuns în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu o cerere de a fi eliberat din arestul preventiv şi supus unei forme mai puţin restrictive, precum arestul la domiciliu sau controlul judiciar. La fel şi un alt suspect din acelaşi dosar, Robert Enăşel (27 de ani), din Dumbrava Roşie, a înaintat ieri o cerere similară. Instanţa a amânat, însă, judecarea solicitărilor până vineri, pentru lipsa dosarului de urmărire penală.
Alături de aceştia doi mai sunt cercetaţi în jaful de la poştă dar şi în tâlhărirea stareţului Mănăstirii Bisericani fraţii Florin, Rareş şi Cristian Petrachi, precum şi Florin Feraru şi Romulus Agafiţei.
Cristina IORDACHE