Doi studenți de la Academia de Poliție, în practică la Jandarmeria Neamț

Doi tineri, studenți la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“, arma jandarmi, sunt în stagiu de practică la Jandarmeria Neamț.

Timp de șase săptămâni, începând de luni, 13 februarie, studenții Costin Constantin Stroia și Andrei Ignea vor aplica teoria învățată la academie. Primul este în ultimul an de studiu și își va aprofunda cunoștințele în domeniul pazei și protecției instituționale, iar al doilea este la primul stagiu de practică și va lua contact cu structurile de ordine publică ale Jandarmeriei. „Ambii studenți au fost repartizați la subunitatea din Roman pentru a-și pune în practică noțiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, urmând ca la terminarea stagiului să fie evaluați în funcție de activitatea desfășurată și rezultatele obținute“, a declarat locotenentul Marius Gămănuț, ofițerul de presă al Jandarmeriei Neamț.

Elevii vor fi planificați în misiuni specifice unde vor fi sprijiniți și îndrumați tot timpul de tutorele jandarm, ofițer cu experiență în activitatea profesională. „M-aș bucura ca după absolvirea studiilor Academiei de Poliție să pot opta pentru un post de ofițer la Jandarmeria Neamț. În această unitate am efectuat toate stagiile de practică și aici vreau să mă întorc“, a declarat studentul Costin Constantin Stroia.

Cristina IORDACHE