Doi infractori prinși în flagrant, în trafic

Un tânăr din comuna Petricani a fost depistat de polițiștii rutieri, sâmbătă noapte, la volan, deși era sub influența băuturilor alcoolice.

Surpriza a fost și mai mare când, în urma verificării în baza de date, polițiștii au constatat că tânărul nici nu avea permis auto. „La data de 29 aprilie 2017, în jurul orei 22, lucrători de poliție rutieră din cadrul Poliției oraș Târgu Neamț au depistat și prins în flagrant un bărbat de 25 de ani, din comuna Petricani, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Petricani, județul Neamț, fără a deține permis de conducere. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, s-a constat că tânărul avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Vineri, 28 aprilie 2017, la ora 14:20 un echipaj de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Ștefan cel Mare a oprit în trafic, pe raza comunei Bârgăuani, un autoturism și la verificări a reieșit că bărbatul de la volan nu poseda permis de conducere. „În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere“, a precizat aceeași sursă. (C.I.)