Doi francezi răniți într-un accident, la Pipirig

6_accident_z

6_accident_z

Duminică, 27 august, pompierii au fost alertați pentru a interveni la un accident rutier produs, la amiază, pe raza satului Pluton, comuna Pipirig.

În urma apelului la 112, înregistrat la ora 11,52, la locul evenimentului s-au deplasat un echipaj cu ambulanța SMURD – EPA de la Garda II de pompieri de la Poiana Teiului și un echipaj medical cu o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Neamț, pentru a acorda ajutor celor două victime. „Persoanele rănite în accident nu erau încarcerate, iar o persoană a fost transportată la Spitalul orășenesc din Târgu Neamț, în timp ce cealaltă persoană a fost transferată de la unitatea sanitară din Târgu Neamț, la Unitatea de Primire a Urgențelor din Piatra Neamț”, a precizat locotenent-colonelul Cătălin Leonte, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Cele două persoane rănite sunt cetățeni francezi, iar poliția urmează să stabilească exact împrejurările în care a avut loc accidentul. (C.I.)