O variantă inedită a cântecului „Treceți batalioane române Carpații” se regăseşte într-un volum din 1919, aflat în colecţia bibliotecii
O variantă inedită a cântecului patriotic „Treceți batalioane române Carpații” se regăseşte într-un volum din 1919, aflat în colecţia de publicaţii a Bibliotecii Hangu. Volumul, intitulat „Cântece Românești”, cuprinde melodii culese de învățătorul Gh. Dumitrescu- Bistrița, între acestea remarcându-se „Marșul batalioanelor române”, o variantă inedită a cunoscutului marş românesc. „Volumul «Cântece românești» se numără printre cele mai vechi și mai prețioase cărți din colecția de publicații a bibliotecii. Cele mai multe dintre aceste cărți au fost donate, în anul 2001, de domnul Mișu Chiruc, vicepreședintele ANTREC. Printre cântecele din acest volum se află și «Treceți batalioane române Carpații», într-o variantă inedită, ce poartă numele «Marșul batalioanelor române». Cred că este primul document tipărit în care există și acest cântec patriotic, pe lângă multe altele, care au fost culese de la soldații care au luptat pe front, în Primul Război Mondial”, ne-a spus bibliotecara Liliana Pântea. În varianta originală, cea publicată şi în volumul „Cântece Românești”, cântecul are trei strofe, românii fiind chemaţi la luptă nu doar pentru eliberarea Ardealului, ci pentru toate cele trei provincii istorice: „Ardealul, Banatul, Crişana ne cheamă,/Nădejdea e numai la noi/(… )”… „Să trecem Carpaţii, ne trebuie Banatul/Să ştim că ne-ngroapă de vii…”. Alte şase strofe, adăugate de Cenaclul „Flacăra” Cântecul militar românesc „Treceți batalioane române Carpații” a fost scris, după toate probabilităţile, în timpul Primului Război Mondial, fiind interpretat în varianta originală, pentru prima oară, la sfârşitul războiului, de către Corul Bărbătesc din Finteușul Mare – Maramureș, fondat la 1 decembrie 1918, de preotul Valer Dragoș și învățătorii Gavril Bogdan şi Nistor Dragoș. Din 1918 şi până astăzi, acelaşi cor interpretează cântecul în forma iniţială. Izvoarele istorice arată că, în februarie 1919, voluntarii din „Legiunea Română de Voluntari Transilvăneni – Bucovineni” cunoșteau deja o versiune a cântecului: „Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă / Visam de când eram copii / Să trecem Carpații / Ne trebuie Ardealul, / Deo fi să ne-ngroape de vii!” Celor trei strofe li s-au adăugat alte şase (una la început şi alte cinci la final), în timpul regimului comunist, de către Cenaclul „Flacăra”, după cum recunoaște chiar poetul Adrian Păunescu: „Acesta este un cântec pe care trebuie să-l aflați, un cântec care trebuie să rămână și în memoria generațiilor următoare, așa cum a rămas în memoria corurilor de țărani din Transilvania, din Finteușul Mare, spre exemplu, unde l-am descoperit. Din acest cântec excepțional, trei strofe sunt ale istoriei și restul le-am scris noi, în vremea noastră, cu gândurile noastre, cu starea noastră de spirit, cu dorința noastră de pace, dar și cu sentimentul că decurgem dintr-o galerie puternică de înaintași demni.”
Irina NASTASIU