Doctoriţa Vintea, reconfirmată şefă la Obstetrică-Ginecologie

sefie ginecologie

 * Dr. Claudia Denciu i-a „suflat în ceafă” la doar 8,48 puncte diferenţă

Unul dintre cele mai disputate fotolii de şef secţie din Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost, ieri, adjudecat doctoriţei Georgeta Vintea. Lupta a fost foarte strânsă, drept dovadă fiind diferenţa de doar 8,48 de puncte diferenţă dintre cele două candidate însccrise în concurs. Dr. Georgeta Vintea a obţinut şefia cu 295,50 puncte, în vreme ce dr. Claudia Denciu a acumulat, la cele patru probe de examen, doar 287,02 puncte.

Trebuie menţionat faptul că au fost teste la care dr. Denciu a dovedit că ar fi mai calificată pentru ocuparea fotoliului de şef al secţiei OG. La proba Interviu şi proiect management, doctoriţa Denciu a obţinut 100 de puncte, în vreme ce dr. Vintea a fost punctată cu doar 79 puncte. Şi la proba Clinică medicul Denciu s-a remarcat printr-un punctaj superior, de 87,2  puncte, surclasând-o pe dr. Vintea, care a obţinut 82,60 puncte.

La „Activitatea ştiinţifică şi profesională”, dr. Denciu nu a reuşit să obţină mai mult de 28 de puncte, în timp ce dr. Vintea a câştigat 48. Şi la proba scrisă punctajul doctoriţei Vintea a fost mai mare, de 85,90 de puncte, în timp ce ginecologul Denciu a obţinut doar 71,82 puncte. După ce s-a tras linie, a fost desemnat câştigătorul. Dr. Georgeta Vintea a obţinut postul. Având în vedere punctajul strâns dintre cele două candidate, rămâne de văzut dacă urmează sau nu o răsturnare de situaţie, prin contestaţie.

Geanina NICORESCU