Doar un singur jurist a trecut proba eliminatorie la INM

inm*”Ghilotina” verificării cunoştinţelor juridice a lăsat pe dinafara magistraturii restul de 24 de candidaţi din Neamţ

Un singur candidat din cei 25 de înscrişi din Neamţ la examenul de intrare în magistratură a trecut de proba eliminatorie. Institutul Naţional al Magistraturii a publicat rezultatele etapei de verificare a cunoştinţelor juridice, unde din cei 929 de candidaţi au trecut doar 65. Cel mai mare punctaj a fost 85 şi cel mai mic 11. Candidatul din Neamţ a obţinut 72 de puncte, în condiţiile în care pentru a fi declarat admis este nevoie de minim 70 de puncte, el înscriindu-se pentru postul de judecător. Printre cei care şi-au încercat şansa la acest concurs sunt şi fii de magistraţi, poliţişti, grefieri.

În total, INM a scos la concurs 26 de posturi de judecător şi 10 posturi de procurori în toată ţara, locuri pentru care se vor bate cei 65 de candidaţi rămaşi în cursă. Aceştia vor trece prin proba de verificare a raţionamentului logic, ce va avea loc pe 14 septembrie. Aceste lucrări se notează cu “admis” sau “respins”, iar pentru a fi declaraţi admişi la această probă, candidaţii au de răspuns la minim 30 de întrebări din 100. Astfel, se încheie prima etapă a concursului, iar ultima este proba interviului. Candidaţii vor avea de elaborat o analiză referitoare la subiectul extras, ce trebuie susţinută oral. De asemenea, candidaţii vor trebui să facă o analiză a unei speţe cu elemente de etică specifică profesiei. Susţinerea interviului va avea loc în perioada 6 – 14 octombrie 2014.

INM a dat publicităţii şi rezultatele concursului de admitere din acest an. Din cei 3.896 de candidaţi înscrişi, au fost admişi la proba eliminatorie doar 352. Surpriza la această sesiune a fost punctajul de 0 “obţinut” de trei candidaţi. Cel mai mare punctaj a fost 91, iar punctajul de trecere este 70. INM a ofertat 160 de locuri de auditori de justiţie la această sesiune, faţă de 200 în anii anteriori, dintre care 80 pentru funcţia de judecător şi 80 pentru cea de judecător. Din Neamţ sunt 11 candidaţi admişi care merg mai departe, la proba de verificare a raţionamentului logic din 14 septembrie şi ultima, cea a interviului, programată pentru perioada 26 septembrie – 5 octombrie.

Cristina IORDACHE