Doar trei abatoare autorizate sanitar veterinar pentru tăierea mieilor

În perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale se prefigurează o creștere masivă a numărului de sacrificări a ovinelor, astfel încât Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț a stabilit care sunt abatoarele conforme pentru desfășurarea acestei activități. Anul acesta, potrivit conducerii DSVSA Neamț, unitățile autorizate sanitar-veterinar sunt Dustim SRL Piatra Neamț, Carm Duofast SRL din localitatea Dumbrava Deal, comuna Săvinești și Agrosuind Com RSL din localitatea Traian, comuna Zănești. Această informație a fost comunicată și Instituției Prefectului Neamț și, totodată, au fost transmise, atât la Prefectură cât și către primăriile din județ, care sunt condițiile ce stau la baza amenajării temporare a punctelor de sacrificare a mieilor.

Potrivit DSVSA Neamț, după sacrificarea mieilor în abatoarele autorizate sanitar-veterinar, loturile de carne vor fi livrate însoțite de certificat sanitar veterinar. În cazuri excepționale, sacrificarea poate fi realizată și în spații amenajate temporar, la solicitarea primăriilor ori prefecturii, activitatea de sacrificare a mieilor realizându-se strict numai până la data de 15 aprilie 2017, între orele 7-17.

Geanina NICORESCU