Distribuitori de ziare plătiți regește în Danemarca

EURES România mai oferă 50 de posturi pentru măcelari, care să lucreze în Marea Britanie

Până și un banal distribuitor de presă este remunerat foarte bine peste hotare, respectiv în Danemarca, unde primește o leafă de aproximativ 2.700 de euro brut pe lună, la care se adaugă și alte beneficii. La polul opus, în România, un poștaș care lucrează de dimineață și până seara târziu, abia dacă poate să-și întrețină familia. Ca să nu mai vorbim de condiții. În alte state, de exemplu Irlanda, poștașul are la dispoziție mașină de serviciu, pe când la noi se merge pe deviza:”Mersul pe jos face piciorul frumos!”. Și va mai curge multă apă pe Dunăre până se va schimba ceva în această direcție în România… Revenim la oferta rețelei EURES România, unde activitatea celor 30 de lucrători va consta în distribuirea de ziare, reviste și colete prin diferite orașe din Jutland. Pentru acest job se cere permis de conducere categoria B și cunoștințe de limba engleză. Firma va asigura cazare în prima săptămână, iar apoi fiecare trebuie să se întrețină până la plata primului salariu. Perioada contractului va fi de cel puțin 6 luni. CV-ul model Europass trebuie întocmit în limba engleză, și expediat la adresa de e-mail: driftsservice@daoas.dk. Când trimiteți CV-ul, specificați faptul ca ați găsit locul de muncă, prin intermediul rețelei EURES România. Următoarea ofertă este în Marea Britanie, unde sunt disponibile 50 de locuri de muncă pentru măcelari, tranșatori, fasonatori, împachetatori carne, care să lucreze în localitățile Dundee, Broxburn, Saltcoats, Malton, Carnaby, Scunthorpe, Liverpool, Sheffield, Haslington, Shirebrooke, Pinxton, Clay Cross, Crewe, Rocester, Burton on Trent, Six Hills, Kingswinford, Coventry, Lianidloes și Bedford. Activitatea viitorilor angajați va fi de sacrificare de animale, procesare și împachetare carne. Remunerația va începe de la 7,5 lire/oră și până la 15 lire /oră. Pentru obținerea acestor joburi e nevoie de cel puțin doi ani de experiență în măcelarit/sacrificat și împachetat carne. Se mai cere vorbirea limbii engleze, însă nu este o condiție obligatorie. Compania oferă asistență la găsirea primei chirii, ajutor în planificarea drumului Romania-UK, și oferă un avans pentru cei care nu dipun de bani pentru călătorie, care ulterior vor fi recuperați din salariu. Contractele sunt permanente și temporare, respectiv 3-6 luni pentru sezonul de vânat. CV-urile se trimit completate în limba engleza sau română, la următoarele adrese de email: andrei@360rec.co.uk sau la info@360rec.co.uk.

V. ANDRIEȘ