Ca și la precedentele cursuri de formare din 2014 și 2015 și de această dată au fost instruiți 20 de tineri și adolescenți din sistemul de protecție, cu toții absolvind cu brio cursurile de coafură, obținând la final diplome care le atestă calificarea și le oferă șansa reală de a fi integrați în societate și a căpăta încredere că își pot lua viața în propriile mâini.
„Formarea profesională reprezintă o componentă importantă a educației de calitate care poate contribui la încadrarea în muncă a tinerilor și este totodată o preocupare constantă a DGASPC Neamț pentru asigurarea viitorului acestor copii. Cursurile au avut multiple beneficii printre cele mai importante numărându-se creșterea preocupării pentru aspectul și sănătatea cursanților și a celor din jur precum și asigurarea independenței sociale și materiale prin obținerea unei profesii care le va permite să-și asigure veniturile necesare traiului de zi cu zi. Tinerii au fost foarte deschiși și interesați de aceste formări profesionale ceea ce a făcut să ajungem acum la a treia promoție de absolvenți. Le doresc tuturor să își construiască o carieră frumoasă și de succes și îi asigurăm de tot suportul nostru pentru integrarea socială și profesională“, a declarat Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.
A treia ediție a cursurilor de formare realizate în cadrul Atelierului „Învăț, știu, pot!“ a demarat în 2016 și s-a realizat pe parcursul a peste 6 luni.
În cadrul celor trei cursuri de formare în meseria de coafor peste 60 de beneficiari ai sistemului de protecție din Neamț au obținut diplome recunoscute de Autoritatea Națională pentru Calificare (fostul Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților – CNFPA).