Dinamitarea zăporului a fost reluată

După încălzirea vremii, pompierii au fost solicitați pentru o nouă misiune de detonare a podului de gheață format pe râul Bistrița în amonte de viaductul de la Poiana Largului, ca astfel să se creeze un șenal mai mare și să fie evitate inundațiile.

Joi, 16 februarie, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al județului Neamț a executat o misiune de distrugere a zăporului în satul Topoliceni, din comuna Poiana Teiului. „La locul evenimentului s-au deplasat un ofițer și 3 subofițeri cu autospeciala pirotehnică din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț și 4 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de intervenție nr. 2 Poiana Teiului. S-a intervenit la fenomenul de zăpor prin executarea unui număr de două explozii, fiind distrus podul de gheață pe o suprafață de 100 mp“, a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Este a doua misiune de distrugere a ghețurilor pe Bistrița, după cea de săptămâna trecută, când ghețarii veniți din Suceava amenințau satele riverane din Neamț. De altfel, în seara de 6 februarie au fost evacuate 22 de persoane și 5 animale din 10 gospodării mai expuse riscului, din satul Dreptu, comuna Borca, după ce autoritățile au decis că așa este mai bine pentru a se preveni eventuale inundații ce amenințau zona. Noaptea a trecut fără incidente, din fericire, și oamenii s-au putut întoarce la casele lor la prima oră a dimineți.

Zăporul rămâne în continuare în atenția pompierilor și specialiștilor de la Ape, având în vedere încălzirea anunțată a vremii.

O persoană găsită moartă în casă, de pompieri

Joi, 16 februarie, la ora 11,23, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin SNUAU 112 că o persoană din municipiul Roman nu răspunde la ușă de mai multe zile.

La locul evenimentului s-au deplasat 4 subofițeri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Roman, care au intervenit pentru deblocarea ușii. În urma pătrunderii în locuință, persoana a fost găsită decedată, informează aceeași sursă. Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă.

Alte lebede moarte

Pompierii pietreni au fost chemați din nou, joi, să scoată o lebădă moartă, din lacul de la Bâtca Doamnei.

Cinci subofițeri cu o autospecială de transport scafandri și o barcă au ajuns la locul indicat și au luat pasărea inertă, au adus-o la mal și au predat-o reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare Neamț.

Săptămâna aceasta, nouă lebede au murit pe râul Bistrița. De mai bine de două săptămâni a fost declarată alertă de gripă aviară în județ la speciile sălbatice care populează lacurile de pe râul Bistrița. (C.I.)